Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 28 feb /Agerpres/ - SpaceX a anunţat, luni, planurile sale pentru transportarea anul viitor a doi pasageri privaţi în jurul Lunii, aceasta fiind prima călătorie spaţială cu oameni la bord către satelitul natural al Pământului realizată în ultimele patru decenii, informează DPA.

Compania nu a oferit detalii cu privire la identitatea celor doi turişti spaţiali, însă a menţionat că aceştia au făcut deja un "depozit semnificativ" şi vor parcurge teste medicale şi de rezistenţă la efort pentru a se stabili dacă vor putea face faţă călătoriei.

"Ca şi astronauţii Apollo de dinaintea lor, aceste persoane vor călători în spaţiu purtând cu ei speranţele şi visele umanităţii, conduşi de spiritul universal uman al explorării", se arată în comunicatul SpaceX.

Ultimii oameni care au zburat către Lună au luat parte la misiunea Apollo 17, în 1972.

SpaceX nu are în plan aterizarea pe Lună, ci orbitarea în jurul satelitului natural al Pământului.

Statele Unite, Japonia, Rusia şi China au în vedere realizarea, în anii următori, a unor misiuni către Lună cu oameni la bord, NASA vizând un astfel de zbor în jurul satelitului natural al Terrei ca parte a pregătirii pentru o eventuală călătorie spre Marte.

Într-un comunicat transmis separat, NASA a elogiat SpaceX pentru că "ţinteşte mai sus" descriind relaţia cu această companie drept un "parteneriat industrial". "Vom lucra îndeaproape cu SpaceX pentru a ne asigura că se achită în siguranţă de obligaţiile contractuale în vederea readucerii pe pământ american a astronauţilor lansaţi în spaţiu", se arată în document. "De mai bine de un deceniu, NASA a investit în industria privată pentru a dezvolta capabilităţile necesare astfel încât cetăţenii americani şi inovaţiile comerciale să propulseze viitorul umanităţii în spaţiu", mai scrie agenţia în comunicat, potrivit sursei citate.

Nu se cunoaşte cât va investi NASA în noul proiect.

Zborul SpaceX va utiliza capsula sa Dragon, dezvoltată pentru NASA în vederea transportării echipajului uman pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), ca parte a dorinţei agenţiei spaţiale americane de a încuraja zborul spaţial privat după retragerea flotei sale de navete spaţiale.

SpaceX urmează să testeze la finalul acestui an o versiune modificată a capsulei spaţiale care a fost folosită pentru a transporta provizii pe ISS. Testul va fi efectuat fără oameni la bord, însă un zbor cu echipaj uman este plănuit pentru 2018.

Compania va lansa misiunile private în jurul Lunii de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida (SUA).

SpaceX a suspendat, în ianuarie, lansarea sateliţilor după ce, în septembrie anul trecut, una dintre rachetele sale Falcon 9 a explodat pe rampă, în urma evenimentului fiind distruse atât racheta cât şi încărcătura sa plătită.

Compania, fondată de antreprenorul Elon Musk speră, de asemenea, ca în viitor să realizeze misiuni private către Marte.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.