COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 9 mai/Agerpres/ - Mercur, cea mai mică planetă din sistemul solar, trece luni între Pământ şi Soare, fenomen rar ce va fi vizibil îndeosebi din Europa Occidentală şi cele două Americi, relatează AFP. Un asemenea eveniment nu a mai avut loc de zece ani.

Dacă cerul va fi senin, amatorii de astfel de fenomene vor putea urmări traseul lui Mercur, planeta apărând ca un mic disc negru îndreptându-se spre astru. Spectacolul va fi vizibil cu ajutorul unor instrumente astronomice sau pe internet, datorită diferitelor instituţii ştiinţifice care vor posta imagini.

Fenomenul va începe la 11h12 GMT şi va lua sfârşit la 18h42 GMT, fiind vizibil din acele zone ale lumii unde va fi zi în acest interval orar, cu condiţia ca vremea să fie bună. Spectacolul, care va dura şapte ore şi jumătate, este "rar fiindcă necesită o aliniere perfectă între Soare, Mercur şi Pământ", a declarat pentru AFP Pascal Descamps, astronom la Observatorul din Paris. Mica planetă (cu diametrul de numai 4.780 de kilometri), cea mai apropiată de Soare (46 de milioane de kilometri la periheliu şi 70 de milioane de kilometri la punctul cel mai depărtat) se află în această poziţie doar de 13-14 ori într-un secol.

Zonele de unde va putea fi observat cel mai bine fenomenul de luni sunt Europa Occidentală şi de Nord, vestul Africii de Nord, Africa de Vest, Canada, estul Americii de Nord şi o mare parte din America Latină. Martin Barstow, preşedinte al Royal Astronomical Society, aminteşte într-un comunicat că trebuie respectate anumite reguli de siguranţă. A privi Soarele direct, fără protecţie, poate provoca leziuni oculare iremediabile. Ochelarii speciali pentru eclipse nu sunt însă utili fiindcă planeta este prea mică. "Este nevoie de un instrument astronomic pentru a mări imaginea Soarelui", afirmă Pascal Descamps, dând ca exemplu solaroscopul, care permite observarea fără pericol a Soarelui prin proiecţia imaginii lui inversate pe un ecran. Cu acest instrument, Soarele va avea un diametru de 12 centimetri, iar Mercur, de 0,75 milimetri.

Un savant francez, Pierre Gassendi, a observat prima oară, în 1631, trecerea lui Mercur prin faţa Soarelui, trecere care fusese prezisă cu câţiva ani înainte de Johannes Kepler, care a murit însă în 1630, fără să poată vedea fenomenul.

Planeta Mercur a fost observată de două sonde spaţiale americane, mai întâi de Mariner 10, în 1974, şi apoi de Messenger, care şi-a încheiat misiunea în 2015. Europa şi Japonia se pregătesc să lanseze în 2018 două sonde în cadrul misiunii BepiColombo, care va ajunge pe Mercur în 2024.AGERPRES/(AS - autor. Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.