Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 11 apr /Agerpres/- Echipa Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca a reuşit, pentru al treilea an consecutiv, să ocupe primul loc în competiţia internaţională Seismic Design Competition.

Macheta studenţilor români, denumită 'RedWood Tower', reprezintă o structură de 29 de etaje, realizată integral din lemn de balsa, un lemn cu o structură foarte uşoară.

'Chiar dacă a avut o greutate de doar 606 grame, cu o încărcare suplimentară de peste 11.38 kilograme, a rezistat cu brio celor 3 cutremure simulate din cadrul concursului', se arată într-un comunicat de presă transmis de universitate AGERPRES.

Seismic Design Competition este recunoscut la nivel mondial drept un concurs riguros. Sistemul de punctare al fiecărei echipe presupune o analiză minuţioasă a fiecărui proiect, pentru care se analizează propunerea de design, prezentarea, acurateţea predicţiilor, cheltuielile anuale făcute cu administrarea clădirii sau costul seismic anual. Din rezultatul cumulat al acestor criterii se obţine venitul anual, venit care reprezintă de fapt scorul final al echipei.

În urma prezentărilor şi testelor efectuate, echipa Universităţii Tehnice din Cluj Napoca a avut un profit anual de 633.432 de dolari, clasându-se astfel pe locul I, urmată de University of California, Berkeley şi Cornell University.

Echipa clujeană s-a confruntat cu 33 dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, printre care: University of California, California State University, University of British Columbia, Stanford University, University of Michigan, University of Toronto.

Echipa Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca a fost reprezentată la acest concurs de 12 studenţi.

'A fost o experienţă interesantă din prima zi. Simţeam non-stop presiunea anilor anteriori, fiindcă echipele de la Cluj au luat Locul I şi în 2014 şi în 2015. Nu e uşor să fii obligat să fii cel mai bun. Pe parcursul muncii la proiect am învăţat să ne gestionăm timpul, să lucrăm în 3 schimburi, distribuiţi pe mini-echipe de lucru; suplimentar am avut şi campaniile pentru strângeri de fonduri. Miza ne-a stimulat să ne mobilizăm, să dăm tot ce e mai bun din noi, însă un aport major în organizare l-a avut Ovidiu, coordonatorul nostru', a afirmat Horia Marian, căpitanul echipei, student în cadrul Facultăţii de Construcţii Cluj-Napoca, anul IV, Secţia Civil Engineering.

La rândul său, Ovidiu Prodan, a explicat că performanţele din ultimii trei ani au confirmat pregătirea bună a studenţilor clujeni în ingineria structurală.

'Rezultatul muncii susţinute a întregii echipe a fost din nou apreciat de juriu, organizatori şi participanţi; dovadă sunt şi premiile speciale obţinute: Architecture Award, CSI Communication Award. În acest an am lansat Centrul de Inginerie Seismică (CIS), care îşi propune promovarea interesului pentru ingineria seismică şi derularea unor acţiuni de conştientizare a societăţii cu privire la pericolul reprezentat de cutremure şi la măsurile de siguranţă. Asociata noastră desfăşoară colaborări cu ISU (proiectul Nu tremur la Cutremur), Crucea Roşie România, în aprilie activitatea CIS urmând să fie prezentată la New York în cadrul Earthquake School Awarness. Dorim ca în următorii ani să atragem atenţia asupra proiectării seismice', a spus Ovidiu Prodan.

Seismic Design Competition este un eveniment anual care este organizat de EERI SLC (Students Leadership Council http://slc.eeri.org/SDC2016.htm) şi anul acesta s-a desfăşurat la San Francisco, California în perioada 5-8 aprilie.AGERPRES/(AS - autor: Elena Stanciu, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.