Modifică dimensiunea fontului:
Canberra, 15 mar /Agerpres/ - Controversele privind potenţialul pericol pentru omenire pe care l-ar putea reprezenta dezvoltarea inteligenţei artificiale au revenit cu putere în actualitate în contextul în care programul de calculator conceput de compania Google special pentru jocul de Go, AlphaGo, l-a surclasat cu scorul total de 4-1 pe campionul sud-coreean Lee Se-dol, câştigând marţi ultimul din seria de cinci meciuri om-maşină organizate la Seul, comentează Xinhua.
Michael Thielscher, profesor de cibernetică la University of New South Wales (UNSW), din Australia, a ţinut să precizeze că sistemul de inteligenţă artificială (AI) realizat de Google nu poate face altceva decât să joace Go. "Acum se pare că este mai bun decât orice jucător uman, dar nu poate face altceva decât să joace Go, iar aceasta este probabil cel mai important punct slab al tuturor sistemelor de inteligenţă artificială existente. Ele sunt concepute special pentru anumite funcţii şi le lipseşte ceea ce se cheamă o inteligenţă artificială generală", a apreciat el.
Compania Google a demonstrat în ultimii ani că este foarte interesată de dezvoltarea sistemelor de inteligenţă artificială, ducând o activitate de pionierat şi în domeniul automobilelor capabile să se conducă singure.
Michael Thielscher este de părere că, în ceea ce priveşte automobilele, sistemele de inteligenţă artificială vor avea un rol important în reducerea drastică a numărului de accidente rutiere, deşi nici aceste sisteme AI nu sunt, cel puţin deocamdată, perfecte. Ele "se blochează pentru că, pur şi simplu, le lipseşte încă acel simţ al realităţii care îi face pe şoferii umani mai buni în anumite situaţii decât inteligenţa artificială", a mai precizat el.
Sistemele de inteligenţă artificială au pătruns din ce în ce mai mult şi în lumea sportului. Robot Soccer World Cup, sau pe scurt RoboCup, este o competiţie de fotbal cu roboţi a cărei primă ediţie a avut loc în 1997. Această competiţie încurajează dezvoltarea sistemelor AI autonome aflate într-o întrecere care respectă regulamentele oficiale ale FIFA. Obiectivul ultim asumat de organizatori este ca până în 2050 o echipă de roboţi umanoizi jucători de fotbal să învingă echipa campioană a lumii la fotbal.
"Cred că există şanse ca în următorii 30 de ani să se impună o echipă de roboţi care să poată evolua împotriva echipelor umane într-un sport aşa de complex cum este fotbalul", a comentat şi Sean Harris, cercetător doctorand în cadrul UNSW.
Nu toţi experţii în domeniu împărtăşesc însă optimismul celor de la Google. Futurologul australian Ross Dawson, preşedintele fondator al Advanced Human Technologies Group, este de părere că dezvoltarea sistemelor de inteligenţă artificială poate să constituie un pericol pentru viitor. Istoria recentă demonstrează că maşinile îi pot înlocui pe oameni în diverse domenii, crescând astfel şomajul. "Există posibilitatea să înregistrăm în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat creşteri ale şomajului, pe măsură ce din ce în ce mai multe servicii şi activităţi ajung să fie executate de sisteme automate, iar oamenii nu vor mai putea să-şi găsească locuri de muncă. De asemenea, este aproape sigur că vor apărea şi oameni care vor încerca să folosească puterea noilor tehnologii pentru scopuri cu efect destructiv asupra altor oameni sau a societăţii în ansamblu", a avertizat el.
Progresul tehnologic, chiar pus în slujba binelui, merge mână în mână cu progresul capacităţilor de distrugere ale omenirii, a mai adăugat el. "Cred că orice tip de tehnologie poate fi folosită în scopuri bune sau rele şi la fel este şi cazul inteligenţei artificiale. Aşa cum construim avioane care ne permit să călătorim rapid dintr-o parte în alta a globului, la fel pot fi folosite aceste avioane şi pentru a arunca bombe oriunde în lume", a mai susţinut el.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Cristina Mac)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.