COD GALBEN: 20-01-2022 ora 10 Intre 20 ianuarie, ora 12 – 22 ianuarie, ora 10 se va semnala viscol

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oslo, 15 mar /Agerpres/ - Britanicul Andrew J. Wiles, care a demonstrat ultima teoremă a lui Fermat în 1994, soluţionând o problemă care preocupa specialiştii de peste 350 de ani, a fost distins marţi cu Premiul Abel, supranumit adesea ''Nobelul pentru matematică'', informează DPA şi EFE.

Decizia a fost anunţată de Academia Norvegiană de Ştiinţe şi Litere, care s-a declarat ''impresionată'' de demonstraţia care inaugurează ''o nouă eră în teoria numerelor''.

Teorema în cauză poartă numele matematicianului francez Pierre de Fermat şi a fost notată de acesta pe marginea unei pagini dintr-o carte, în jurul anului 1637. El a menţionat atunci că teorema are o demonstraţie minunată, dar că nu dispunea de spaţiu suficient pe acea pagină pentru scrierea ei.

Rezolvarea problemei nu a fost însă foarte simplă pentru generaţiile ulterioare de matematicieni, lungul şir de încercări fără izbândă constituind subiectul unui volum intitulat ''Ultima teoremă a lui Fermat'', semnat de Simon Singh.

Demonstrarea teoremei lui Fermat este, fără îndoială, punctul maxim al carierei de până acum a lui Andrew J. Wiles, născut în 1953 la Cambridge, care a absolvit cursurile Universităţilor Oxford şi Cambridge şi şi-a continuat studiile în SUA şi Franţa. Din 2011, el este profesor la Oxford.

Distincţia în valoare de şase milioane de coroane norvegiene (600.000 de euro) îi va fi înmânată în cadrul unei ceremonii organizate la Oslo la 24 mai.

Premiul Abel a fost creat de parlamentul de la Oslo în 2002, în amintirea matematicianului norvegian Niels Henrik Abel (1802-1829) şi a fost acordat prima dată în 2003. Câştigătorii sunt aleşi de Comitetul Abel, alcătuit din cinci matematicieni recunoscuţi la nivel internaţional. AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Pepa Siţa)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.