COD GALBEN: 26-03-2025 ora 10 Intre 26 martie, ora 12 - 28 martie, ora 12 se va semnala cantități de apă însemnate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Geneva, 28 iul /Agerpres/ - O nouă descoperire realizată la CERN reprezintă o lovitură dură pentru Teoria Supersimetriei, o teorie din fizica particulelor menită să umple golurile lăsate de Modelul Standard, conform unui studiu publicat luni în revista Nature Physics, transmite AFP.

Pentru prima oară cercetătorii din cadrul Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) au observat mecanismul extraordinar de rar prin care un quarc "charm" se transformă într-un quarc "up". Această transformare, devenită posibilă graţie acceleratorului de particule de la CERN, Large Hadron Collider (LHC), a avut loc exact după cum prezicea Modelul Standard din fizică.

Quarkul este o particulă elementară care interacţionează prin forţa nucleară puternică şi care constituie materia "grea" (numită şi barionică) din care sunt construiţi protonii şi neutronii. Quarcurile sunt de şase tipuri: up (u), down (d), strange (s), charm (c), bottom (b) şi top (t).

Încercările anterioare de a transforma quarcurile "charm" au avut rezultate contradictorii, mulţi fizicieni alegând să apeleze la o teorie complementară, cea a Supersimetriei pentru a putea să-şi explice interacţiunile de la acest nivel al particulelor.

În fizica particulelor elementare, Modelul Standard, elaborat la începutul anilor '70, reprezintă consensul actual asupra constituenţilor de bază ai materiei şi a forţelor fundamentale care descriu interacţiunile dintre aceştia. Acesta înglobează un total de 36 de particule considerate fundamentale (fără substructură), la care se adaugă încă 2 particule ipotetice şi 4 tipuri de forţe.

Acest model nu reuşeşte (cel puţin deocamdată) să explice ce este materia şi energia întunecată, nu poate integra una dintre cele patru forţe fundamentale, gravitaţia, şi este incompatibil cu o serie de observaţii recente privind oscilaţia neutrinilor.

Pentru a acoperi aceste lacune unii fizicieni au venit cu ideea supersimetriei, teorie care porneşte de la postulatul că fiecare particulă a cărei existenţă este prevăzută de Modelul Standard are o particulă parteneră, supersimetrică, opusă, cu spinul diferit cu 1/2. Deocamdată însă, în cadrul experimentelor desfăşurate la CERN nu a fost găsit niciun argument care să susţină această teorie.

În schimb, rezultatele obţinute recent "sunt compatibile perfect cu Modelul Standard şi suprimă necesitatea unei teorii alternative" (aşa cum este cea a Supersimetriei), a explicat pentru AFP Guy Wilkinson, coordonatorul acestor experimente în care a fost observată transformarea quarcurilor.

Cu toate acestea, adaugă el, "este foarte greu să ucidem Supersimetria, care este o hidră cu numeroase capete". Însă, "dacă nu se va observa nimic în următorii doi ani, această teorie se va afla într-o poziţie dificilă, iar numărul adepţilor săi va scădea".AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.