Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 14 mai /Agerpres/ - O echipă de astronomi britanici a anunţat că a identificat cheia misterului morţii galaxiilor, un mister vechi de decenii privind galaxiile care pur şi simplu nu mai produc noi stele, conform SPACE.com.

De aproximativ două decenii astronomii ştiu de existenţa a două tipuri de galaxii. Aproximativ jumătate dintre galaxiile cunoscute sunt vii - adică produc stele în aglomerările de gaze şi praf cosmic pe care le conţin, iar celelalte galaxii sunt moarte - nu dispun de aglomerări de gaze, maternităţi cosmice în care să se nască noi stele, conform coordonatorului acestui studiu, Yingjie Peng, astronom la Universitatea Cambridge din Anglia. Materia primă pentru naşterea unei stele este hidrogenul.

Până la acest studiu astronomii nu erau siguri cu privire la cauzele care împiedică formarea de noi stele într-o galaxie. "Ce omoară galaxiile este una dintre cele mai dificile probleme cu care astronomii s-au confruntat în ultimii 200 de ani", a declarat Peng pentru Space.com.

Astronomii au propus două ipoteze care să explice aceste morţi galactice. Prima dintre ipoteze este cunoscută drept cea a "strangulării", în care resursele de gaze cosmice reci necesare aprinderii de noi stele sunt încet dar sigur pierdute. Cealaltă ipoteză implică dispariţia bruscă a maselor de gaze cosmice dintr-o galaxie, probabil în urma influenţei gravitaţionale exercitate de o altă galaxie din apropiere.

După analiza a peste 26.000 de galaxii din apropierea relativă a Căii Lactee, cercetătorii au identificat noi indicii care susţin ipoteza "strangulării". "Aceasta este prima dovadă concludentă că rezervele de gaze cosmice galactice sunt strangulate până la moartea galaxiilor", conform lui Peng.

Stelele sunt formate în cea mai mare parte din hidrogen şi heliu. Cercetătorii s-au concentrat pe analiza "metalelor" - elementele mai grele decât heliul şi hidrogenul - din galaxii. Astfel de "metale" se formează spre finalul vieţii stelare când stelele încep să sintetiteze elemente mai grele din heliu.

Astronomii au observat că galaxiile moarte dispun de concentraţii de metale mult mai ridicate decât galaxiile vii. Această descoperire sprijină teoria privind moartea prin strangulare treptată a galaxiilor.

După ce aglomerările de gaze cosmice dintr-o galaxie sunt sufocate, în galaxii mai rămâne un volum suficient de mare de gaze pentru a aprinde noi stele. Aceste noi stele formate încep în timp relativ scurt să producă elemente mai grele decât hidrogenul şi heliul. Prin contrast, dacă gazul cosmic ar dispărea brusc dintr-o galaxie, conform celei de-a doua ipoteze, formarea de noi stele s-ar opri brusc şi prin urmare ar rezulta mai puţine elemente grele.

Conform modelelor computerizate, procesul de strangulare are nevoie de aproximativ 4 miliarde de ani pentru a duce la oprirea completă a naşterii de noi stele într-o galaxie. Acest lucru explică diferenţa de vârstă observată între galaxiile în care se formează încă stele şi cele "moarte".

În continuare astronomii trebuie să înţeleagă mai bine mecanismul care produce această strangulare. Una dintre ipoteze susţine că galaxiile din vecinătate pot absorbi gazul ce formează maternităţile stelare ale unei galaxii în curs de strangulare.

Acest studiu este prezentat pe larg în ultimul număr al revistei Nature.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.