Washington, 10 apr /Agerpres/ - Sistemul nostru solar este format din Soare şi opt planete, alături de sateliţii lor naturali, la care se mai adaugă numeroşi asteroizi, comete şi planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre braţele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (braţul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.

Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitaţional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul şi Marte, numite şi planete telurice, sunt compuse în principal din roci şi metal. Cele patru planete exterioare, numite şi gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.

Cum ar fi să păşim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimţită gravitaţia pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.

Pluto

Anul 2006 a fost unul de tristă amintire pentru Pluto care şi-a pierdut statutul de planetă, fiind recatalogată drept planetă pitică, o decizie care a aprins vii controverse privind definirea planetelor şi dacă acest corp cosmic îndepărtat poate sau nu să fie considerat drept o planetă. Indiferent de ce parte a baricadei ne-am plasa, un lucru rămâne sigur: acest obiect cosmic rămâne învăluit de mister. Din această cauză vom avea nevoie de un efort de imaginaţie pentru a discuta despre cum ar fi viaţa pe Pluto.

"Nu am fost niciodată pe Pluto şi pe niciun alt corp cosmic asemănător", a precizat planetologul Alan Stern pentru SPACE.com.

Însă lucrurile nu vor rămâne aşa pentru mult timp. Sonda New Horizons, aparţinând NASA, va fi primul ambasador al omenirii care va vizita planeta pitică, survolând-o de la mică distanţă la 14 iulie a.c.. "Vom cunoaşte mult mai multe lucruri despre Pluto atunci când New Horizons va ajunge acolo", a adăugat Alan Stern, coordonatorul ştiinţific al acestei misiuni.

Dacă ne-am afla acum pe Pluto, am avea nevoie, în medie, de aproximativ patru ore şi jumătate pentru ca un mesaj trimis de pe această planetă pitică să ajungă pe Pământ. Un an pe Pluto durează 248 de ani tereştri, iar această planetă pitică are o orbită foarte eliptică, ce o aduce în interiorul orbitei lui Neptun timp de 20 de ani - perioadă în care se află la cea mai mică distanţă faţă de Pământ şi când ar fi nevoie de doar 4 ore pentru ca un mesaj pornit de pe Pluto să ajungă la destinaţie. Atunci când se află în cel mai îndepărtat punct al orbitei sale faţă de Pământ, un astfel de mesaj ar ajunge pe Terra în peste 6 ore şi jumătate.

În funcţie de locul în care se află pe orbită, temperaturile pe Pluto variază, în medie, între -223 grade Celsius şi - 233 grade Celsius. Această diferenţă relativ mică de temperatură ar putea avea efecte asupra atmosferei rarefiate a planetei pitice.

Atunci când Pluto se află în punctul de maximă apropiere de Soare al orbitei sale, gheaţa din azot şi monoxid de carbon de la suprafaţa sa sublimează (trece direct din stare solidă în stare gazoasă), generând o atmosferă rarefiată. Conform modelelor computerizate de simulare a condiţiilor de pe Pluto, această atmosferă este dinamică, existând vânturi care bat cu viteze de până la 362 de km/h. La suprafaţa micuţei planete s-ar înregistra o presiune de aproximativ 3 microbari (presiunea etalon, de la suprafaţa Pământului, este de 1 bar). Oamenii de ştiinţă sunt de părere că atunci când ajunge în punctul cel mai îndepărtat de Soare al orbitei sale, atmosfera lui Pluto dispare, gazele din compoziţia sa revenind în stare solidă, de gheaţă.

Fotografiile realizate de Telescopul Spaţial Hubble dezvăluie existenţa unor importante diferenţe de strălucire la suprafaţa lui Pluto, ceea ce sugerează că această planetă pitică ar avea un relief variat, însă mai departe de atât nimeni nu cunoaşte detalii cu privire la geologia sau geomorfologia acestui corp cosmic.

Dacă printre coloniştii noştri s-ar afla şi pasionaţi de plimbări lungi, suprafaţa lui Pluto reprezintă aproximativ 2/3 din suprafaţa Lunii sau aproximativ suprafaţa Rusiei, deci nu ar fi o distanţă prea mare de străbătut. Gravitaţia lui Pluto este de 1/15 din cea a Pământului şi astfel o persoană care cântăreşte 70 de kilograme pe Pământ ar cântări doar 4,6 kilograme pe această planetă pitică.

Pluto şi cel mai mare satelit al său, Charon, se află în rotaţie sincronă şi astfel o faţă a lui Pluto se află mereu orientată spre aceeaşi parte a lui Charon. Dacă exploratorii noştri s-ar afla pe partea lui Pluto îndreptată spre Charon, această lună ar fi vizibilă foarte bine. Prin comparaţie, dacă de pe Pământ putem acoperi complet Luna plină cu degetul mare, cu mâna întinsă în faţa ochilor, pe Pluto am avea nevoie de întregul pumn strâns pentru a bloca perspectiva asupra lui Charon, conform lui Alan Stern.

Ceilalţi doi sateliţi ai lui Pluto, în ordinea mărimii, Nix şi Hydra, ar fi de asemenea vizibili cu ochiul liber. Pluto are cinci sateliţi cunoscuţi, cei mai mici fiind Kerberos şi Styx.

La ora prânzului pe Pluto (o zi pe această planetă pitică durează 6 zile şi 10 ore terestre) Soarele ar fi vizibil cu acelaşi ordin de mărime ca planeta Jupiter văzută de pe Pământ, dar mult mai strălucitor. "Lumina zilei pe Pluto este similară celei dintr-o zi foarte înnorată pe Pământ", conform lui Stern. Această planetă pitică se roteşte în sens invers rotaţiei Pământului (de la est la vest).

În afară de frigul extrem şi de radiaţiile cosmice, nu este clar ce tip de pericole i-ar pândi pe curajoşii noştri exploratori. "Pur şi simplu nu ştim dacă există şi alte tipuri de pericole, cum ar fi vulcani activi sau gheizere sau mişcări seismice", a mai precizat planetologul Alan Stern.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu)