Washington, 8 apr /Agerpres/ - În clipele dinaintea morţii creierul îndeplineşte un rol mai important decât inima, conform rezultatelor unui nou studiu care pune sub semnul întrebării practica medicală actuală şi a fost publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), transmite Live Science.

Conform teoriei medicale actuale, în momentele dinaintea morţii inima ar juca rolul principal. Încetarea bătăilor inimii duce la oprirea circulaţiei sangvine, iar creierul şi celelalte organe mor în succesiune rapidă, în lipsa oxigenului. Acest nou studiu contrazice această teorie.

O echipă de cercetători a desfăşurat un experiment pe cobai, în care au urmărit activitatea cardiacă şi pe cea cerebrală în momentele dinaintea morţii rozătoarelor din cauza lipsei de oxigen. Ei au descoperit că, în acele momente, creierul transmite o furtună de semnale chimice spre inimă. După ce au blocat transmiterea acestor semnale de la creier spre inimă, cercetătorii au observat că şoarecii au supravieţuit un timp mai îndelungat.

Dacă un proces similar se întâmplă şi în cazul oamenilor, ar fi posibilă creşterea şanselor de supravieţuire ale unui pacient prin stoparea semnalelor transmise de creier spre inimă, conform studiului publicat de PNAS.

"În mod natural, oamenii s-au concentrat asupra inimii, gândindu-se că, dacă salvează inima, vor salva şi creierul", a susţinut co-autoarea acestui studiu, Jimo Borjigin, neurolog la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii din Michigan. Echipa ei a descoperit ceva surprinzător: "Trebuie oprită comunicarea chimică dintre creier şi inimă pentru a putea salva inima", a subliniat ea, adăugând că această descoperire "este contrară aproape oricărei practici medicale de urgenţă".

În fiecare an, peste 400.000 de americani suferă stop cardiac. Chiar dacă primesc tratament medical imediat, rata de supravieţuire este de aproximativ 10%, conform American Heart Association.

Atunci când o persoană suferă un stop cardiac, îşi pierde cunoştinţa şi nu mai prezintă semne vitale, dar creierul continuă să fie activ. Într-un studiu anterior, publicat de PNAS în 2013, Borjigin şi colegii săi a descoperit că în timp ce inima moare, este inundată de semnale transmise de creier, probabil într-o încercare disperată de a o salva. Această furtună de semnale chimice ar putea fi responsabilă pentru experienţele relatate de unii oameni care şi-au revenit din moarte clinică, conform lui Borjigin.

În noul studiu, cercetătorii au indus starea de stop cardiac unor şoareci, fie după ce i-au introdus într-un mediu bogat în dioxid de carbon, or administrându-le o injecţie letală. Oamenii de ştiinţă au studiat activitatea cerebrală a animalelor prin intermediul electroencefalografiei şi respectiv activitatea cardiacă prin intermediul ecocardiografiei, în momentele dinaintea morţii. Echipa a examinat şi substanţele chimice prezente în inima şi creierul rozătoarelor. S-a remarcat iniţial că rata bătăilor inimii şoarecilor a scăzut rapid, dar apoi, imediat, activitatea lor cerebrală a devenit puternic sincronizată cu activitatea cardiacă. Echipa de cercetători a folosit o nouă tehnică pe care a dezvoltat-o pentru a măsura rata cardiacă, bătaie cu bătaie.

În timp ce creierul şi inima rozătoarelor erau sincronizate, oamenii de ştiinţă au observat sinteza a peste o duzină de substanţe neurochimice, aşa cum este dopamina, care produce o senzaţie de plăcere, şi noradrenalina, un neurotransmiţător al sistemului nervos simpatic, care produce senzaţia de alertă. Această furtună chimică declanşată de creier atunci când inima se opreşte ar putea fi explicaţia pentru care oamenii care şi-au revenit din moarte clinică au povestit că au trecut prin nişte experienţe "mai reale decât realitatea".

În cazul şoarecilor, activitatea creierului şi a inimii a rămas sincronizată până în momentul în care inima a intrat în stare de fibrilaţie ventriculară, în care camerele inferioare ale inimii nu se mai contractă corespunzător, iar inima nu mai pompează sânge.

Atunci când oamenii de ştiinţă au blocat acest flux de substanţe chimice de la creier spre inimă, prin secţionarea măduvei spinării cobailor, animalele au intrat mult mai târziu în starea de fibrilaţie ventriculară, rezistând de trei ori mai mult decât şoarecii a căror măduvă nu a fost secţionată. "Întrebarea de 1 milion de dolari este dacă şi corpul uman se comportă la fel", a comentat Jimo Borjigin.

Dacă oamenii de ştiinţă vor identifica o modalitate prin care să întrerupă legătura dintre inimă şi creier, desigur fără a secţiona coloana pacienţilor, atunci medicii ar dispune de mai mult timp pentru a încerca să salveze viaţa pacienţilor aflaţi în stop cardiac.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Cristina Mac)