Washington, 5 apr /Agerpres/ - Sistemul nostru solar este format din Soare şi opt planete, alături de sateliţii lor naturali, la care se mai adaugă numeroşi asteroizi, comete şi planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre braţele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (braţul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.

Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitaţional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul şi Marte, numite şi planete telurice, sunt compuse în principal din roci şi metal. Cele patru planete exterioare, numite şi gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.

Cum ar fi să păşim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimţită gravitaţia pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.

Marte

Ideea vieţii pe Marte a apărut în literatura SF încă din secolul XIX, când astronomul american Percival Lowell a lansat speculaţia că reţelele de canale formate în mod natural pe Planeta Roşie ar fi fost de fapt construite de marţieni. Dacă vom ajunge vreodată să trăim pe Marte, iar organizaţia olandeză non-profit Mars One derulează un proiect de ridicare a unei colonii permanente din 2025, care ar fi condiţiile de viaţă pe cea de-a patra planetă de la Soare?

În 1965 sonda Mariner 4, aparţinând NASA, a încheiat cu succes un prim survol al planetei Marte, iar şase ani mai târziu Uniunea Sovietică a trimis prima sondă care a asolizat pe Planeta Roşie, Mars 3. De atunci s-au înregistrat numeroase misiuni de succes pe Marte, dintre care reamintim misiunea celor patru rovere autonome amplasate de NASA la sol - Sojourner şi Spirit care nu mai sunt active dar şi Opportunity şi Curiosity care continuă explorarea acestei planete. Sonda orbitală Mars Odyssey, aparţinând NASA, a cartografiat în detaliu întreaga suprafaţă a planetei. De altfel, NASA a anunţat că are de gând să trimită oameni pe Marte în jurul anului 2030 (dar dacă proiectul Mars One va fi un succes, astronauţii NASA nu vor fi primii oameni pe Planeta Roşie)

Deocamdată nu este foarte clar unde vor fi puse bazele viitoarei colonii de pe Marte sau unde NASA va alege să asolizeze primii astronauţi americani "dar probabil că pe undeva la o latitudine mai mică în emisfera nordică", a comentat pentru SPACE.com Ashwin Vasavada, cercetător în cadrul Mars Science Laboratory.

La fel ca şi pe Pământul, pe Marte există o succesiune a anotimpurilor din cauza înclinării pe axă a planetei, pe de-o parte, dar şi din cauza orbitei foarte eliptice pe care o desfăşoară în jurul Soarelui. Astfel, emisfera sudică este înclinată în direcţia opusă Soarelui atunci când planeta se găseşte în cel mai îndepărtat punct al orbitei ei faţă de astru - rezultând nişte ierni mult mai aspre decât cele din emisfera nordică. De asemenea, atunci când planeta se află mai aproape de Soare, emisfera sudică este înclinată spre astru rezultând veri mult mai călduroase decât în emisfera nordică.

Coloniştii care se vor stabili în emisfera nordică se vor bucura de aproximativ 7 luni de primăvară, şase luni de vară, puţin mai mult de 5 luni de toamnă şi doar 4 luni de iarnă. Un an pe Marte este egal cu 1,88 ani tereştri, iar o zi marţiană durează puţin mai mult de 24 de ore.

Temperatura medie pe Marte este de - 60 de grade Celsius, iar variaţiile sunt cuprinse între -126 de grade Celsius iarna, în apropierea polilor şi 20 de grade Celsius vara, în zona ecuatorului. Temperaturile pot cunoaşte schimbări dramatice de la o zi la alta. Aceste variaţii de temperatură stau la originea unor puternice furtuni de praf care pot acoperi întreaga planetă cu o văl de particule de praf după doar câteva zile. Astfel de furtuni de praf ar putea afecta instalaţiile electrice şi instrumente electronice ale viitorilor colonişti, conform lui Vasavada.

Atmosfera marţiană are doar 1% din densitatea celei terestre, condiţii în care poate distruge prin frecare meteoriţii foarte mici, de dimensiunea unor mărgele, iar coloniştii vor trebui să se ferească de cei mai mari de atât. Din fericire, riscul de a fi lovit de un meteorit mai mare sunt foarte mici, conform cercetătorului de la NASA. De asemenea, coloniştii nu au de ce să-şi facă griji prea multe în legătură cu activitatea vulcanică şi cea tectonică.

"Principalul pericol pentru un astronaut aflat pe Marte este reprezentat de radiaţiile cosmice", a adăugat Ashwin Vasavada. Spre deosebire de Pământ, Marte nu este protejat de magnetosferă şi de o atmosferă densă.

Dacă un colonist va dori să-şi contacteze familia sau prietenii aflaţi pe Pământ va trebui să se înarmeze cu răbdare. Un mesaj ajunge de pe Marte pe Pământ în aproximativ 15 minute. "Poate fi destul de enervant dacă încerci să vorbeşti pe Skype cu cineva", a comentat Vasavada.

În ceea ce priveşte starea vremii, pe Marte nu există pericol de ploaie şi pe cerul marţian nu se adună niciodată nori de furtună. Coloniştii ar putea observa din când în când câte un nor firav pentru că aerul marţian conţine puţină umezeală provenită din apa îngheţată aflată la polii planetei. Cerul nopţii văzut de pe Marte este mereu senin şi plin de stele. Amatorii de astronomie dintre colonişti vor putea urmări cei doi sateliţi naturali ai lui Marte, Deimos şi Phobos, care pot răsări şi apune în acelaşi timp. Ziua, aceşti sateliţi care sunt mult mai mici decât Luna, pot eclipsa parţial Soarele. Cerul zilei are o nuanţă portocalie din cauza prafului de pe Marte.

La suprafaţa lui Marte sunt numeroase posibile "atracţii turistice". "Dacă vom coloniza vreodată planeta Marte pe de-a-ntregul, există anumite locuri care vor deveni cu siguranţă parcuri naturale", susţine Vasavada. Unul dintre aceste locuri este Olympus Mons, cel mai înalt vulcan din sistemul nostru solar, cu o altitudine de 25.000 de metri. Valles Marineris, un vast sistem de văi şi canioane care se întinde pe o distanţă similară celei dintre New York şi Los Angeles, ar fi un alt punct de atracţie.

Cu o gravitaţie de doar 38% din cea terestră, coloniştii vor trebui să se adapteze la noul mediu. "Alergarea şi mişcările rapide vor trebui probabil reînvăţate. dar rezultatul va fi mult mai bun decât deplasarea pe Lună, spre exemplu", ne asigură cercetătorul de la NASA.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu)