Washington, 5 apr /Agerpres/ - Sistemul nostru solar este format din Soare şi opt planete, alături de sateliţii lor naturali, la care se mai adaugă numeroşi asteroizi, comete şi planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre braţele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (braţul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.

Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitaţional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul şi Marte, numite şi planete telurice, sunt compuse în principal din roci şi metal. Cele patru planete exterioare, numite şi gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.

Cum ar fi să păşim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimţită gravitaţia pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.

Ceres şi centura de asteroizi

Centura de asteroizi este o regiune aflată între planetele Marte şi Jupiter, iar aici se află marea majoritate a asteroizilor din sistemul nostru solar. În ultimii ani obiectele din centura de asteroizi au ajuns în centrul atenţiei în cadrul unor proiecte futuriste de exploatare a resurselor minerale conţinute de asteroizi, dar şi a apei de pe aceştia, apă care ar putea fi folosită pentru misiuni spaţiale mai îndepărtate (apa poate fi descompusă în hidrogen şi oxigen pentru a produce combustibil pentru motoarele de rachetă).

O potenţială ţintă pentru viitorii mineri spaţiali este Ceres - cel mai mare obiect din centura de asteroizi. Dacă în trecut era considerată un simplu asteroid mai mare, Ceres a fost catalogată apoi ca planetă pitică. Conform planetologilor, Ceres ar putea adăposti mai multă apă în subteran decât toată apa dulce de pe Pământ. În plus, gravitaţia sa relativ mare, prin comparaţie cu celelalte obiecte din centura de asteroizi, o confirmă pe Ceres drept cea mai bună locaţie pentru ridicarea unei baze permanente a viitorilor mineri spaţiali.

"Totuşi probabil că nu am începe prin a exploata resursele de pe Ceres pentru că este prea departe. Din punct de vedere al resurselor pe care am putea să le extragem, există numeroase alte obiecte mai apropiate de Pământ decât Ceres", a explicat Chris Lewicki, preşedinte şi inginer şef al companiei de exploatări miniere spaţiale Planetary Resources.

Între timp, sonda Dawn, aparţinând NASA, a ajuns pe o orbită în jurul lui Ceres (de la începutul lui martie), fiind prima sondă spaţială care vizitează această planetă pitică. Dawn a transmis deja spre Pământ o serie de fotografii impresionante ale planetei pitice, fotografii realizate pe când se afla în drum spre aceasta şi care au reprezentat, fiecare pe rând, câte o premieră. Deocamdată însă, suprafaţa lui Ceres rămâne un mister - imaginile obţinute până în prezent dezvăluie o lume ciudată, fragmentată de linii şi puncte strălucitoare ce ar putea indica existenţa gheţii la suprafaţa acestei planete.

Observatorul Spaţial Herschel, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a descoperit că această planetă pitică degajă în spaţiu vapori de apă - probabil în urma producerii unor fenomene de tip gheizer sau de criovulcanism. Aceste jeturi de vapori de apă sunt însă foarte slabe ca intensitate şi nu ar pune în pericol un astronaut aflat în apropiere. "Unele dintre ele sunt atât de discrete încât probabil că nici nu sunt vizibile cu ochiul liber", a precizat Lewicki pentru SPACE.com.

Deşi Ceres este cel mai mare obiect din centura de asteroizi, gravitaţia sa este mai mică de 3% din cea a Terrei. Şi totuşi "Ceres este unul dintre puţinii asteroizi pe care am putea să ne plimbăm", conform lui Lewicki. Ceres are o suprafaţă apropiată ca întindere de cea a Indiei, deci nu ar fi extraordinar de greu de explorat în întregime. Coloniştii care ar ridica însă o bază pe Ceres ar putea să sufere, în timp, din cauza problemelor provocate de expunerea timp îndelungat la condiţii de microgravitaţie - organismul uman fiind perfect adaptat la condiţiile de gravitaţie de pe Pământ.

Gravitaţia redusă a lui Ceres mai are un efect. Această planetă pitică nu era o atmosferă propriu-zisă, aşa că eventualii colonişti nu vor avea probleme din cauza fenomenelor meteorologice, iar cerul privit de pe Ceres este mereu negru. De asemenea, de la suprafaţa lui Ceres va fi greu de observat cu ochiul liber alţi asteroizi din centură pentru că aceştia sunt aflaţi la distanţe relativ mari între ei - de peste 1,5 milioane de kilometri.

Coloniştii aflaţi pe Ceres ar fi expuşi continuu frigului extrem. Temperaturile medii în timpul zilei sunt de -73 grade Celsius, iar în timpul nopţii coboară până la -143 grade Celsius. Înclinaţia mică pe axă a planetei, doar 3%, are ca efect menţinerea acestor temperaturi relativ constante de-a lungul anului pe Ceres (4 ani pământeni şi 6 luni), neexistând practic diferite anotimpuri.

Ceres se află de trei ori mai departe de Soare decât Pământul. La amiaza zilei de pe Ceres (o zi are doar 9 ore), Soarele le-ar apărea privitorilor la 15% din strălucirea şi cu diametrul cu 2/3 mai mic decât este vizibil de pe Terra la ora prânzului. De asemenea, eventualii colonişti ar putea fi dezamăgiţi să afle că răsăriturile şi apusurile de Soare văzute de pe Ceres nu au nimic special: este nevoie de doar 45 de secunde pentru ca această planetă să treacă de la noapte la zi.

Pentru coloniştii care doresc să păstreze legătura cu prietenii rămaşi pe Pământ, un mesaj ajunge de la Ceres la Terra în timp de 15 - 30 de minute, în funcţie de poziţia celor două planete pe orbită.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu)