Washington, 2 apr /Agerpres/ - Sistemul nostru solar este format din Soare şi opt planete, alături de sateliţii lor naturali, la care se mai adaugă numeroşi asteroizi, comete şi planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre braţele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (braţul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.

Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitaţional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul şi Marte, numite şi planete telurice, sunt compuse în principal din roci şi metal. Cele patru planete exterioare, numite şi gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.

Cum ar fi să păşim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimţită gravitaţia pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.

Venus:

Cu peisajul său în care predomină culorile roşu-portocaliu, cu temperaturi suficient de ridicate pentru a topi plumbul şi cu ploile sale de acid sulfuric, Venus poate fi considerată o reprezentare perfectă a iadului. Amenajarea unei baze pe această planetă depăşeşte cu mult capacităţile noastre tehnologice din prezent. Cu un efort de imaginaţie, ne putem totuşi da seama cum ar fi dacă am reuşi totuşi să trăim la suprafaţa acestei planete.

Venus este considerată sora geamănă a Pământului pentru că are dimensiunile şi compoziţia similare. De aceea nu are de ce să ne mire faptul că NASA, Agenţia Spaţială Europeană dar şi agenţia spaţială rusă sunt interesate de studierea celei de-a doua planete de la Soare. Începând cu anii '60, spre Venus au pornit mai mult de 40 de misiuni de cercetare.

La începutul anilor '90, sonda orbitală Magellan trimisă de NASA şi-a folosit instrumentele radar pentru a cartografia 98% din suprafaţa planetei (suprafaţă care nu poate fi observată direct pentru că este acoperită de pături groase de nori). După aceea, Venus a căzut pradă uitării până în 2005, când ESA a lansat sonda Venus Express pentru studiul atmosferei dense a acestei planete.

"Suprafaţa lui Venus este foarte diferită faţă de alte planete din sistemul nostru solar", a explicat pentru SPACE.com Hakan Svedhem, cercetător în cadrul misiunii Venus Express.

Imaginile obţinute prin radar de sonda Magellan dezvăluiau un relief dominat de lanţuri muntoase şi fragmentat de cratere de impact, la care se adaugă mii de vulcani activi, dintre care unii mult mai mari decât cei de pe Terra, canale săpate în rocă de scurgerile de lavă ce ajung şi la 5.000 km. lungime, nişte structuri inelare denumite "coronae" sau coroane şi un relief ciudat denumit tesserae, rezultatul unor procese de întindere, pliere şi rupere a crustei venusiene.

Structura definitorie pentru relieful venusian este însă suprafaţa plană care acoperă peste 2/3 din planetă, iar dacă ne continuăm efortul de imaginaţie, aceste suprafeţe plane ar fi cele mai indicate pentru a întemeia o bază.

O plimbare pe Venus nu ar fi însă deloc plăcută. Suprafaţa acestei planete este un deşert complet uscat. Venus trece printr-un proces de efect de seră scăpat de sub control. Atmosfera sa densă este suprasaturată cu dioxiod de carbon (96,5% din atmosfera venusiană este reprezentată de CO2) care nu lasă căldura să se disipeze în spaţiu, rezultând temperaturi medii de 465 de grade Celsius la suprafaţă - cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar.

Gravitaţia planetei Venus este de aproximativ 91% din cea a Terrei, deci pe Venus am putea sări puţin mai departe şi am putea ridica obiecte puţin mai grele decât putem ridica pe Pământ. "Este posibil să nu remarcăm diferenţa de gravitaţie foarte mult; dar ce am mai putea remarca pe o planetă cu o atmosferă atât de densă? Aerul pe Venus este atât de dens încât dacă ai încerca să ridici rapid mâna ai simţi cum opune rezistenţă ca şi când te-ai afla în apă", conform lui Svedhem.

Pe de altă parte, ar fi greu să nu resimţim diferenţa de presiune atmosferică. Pe Pământ, la nivelul mării, aerul exercită o presiune de 1 bar. Pe suprafaţa lui Venus presiunea este de 92 de bari. Pentru a resimţi aceeaşi presiune pe Pământ ar trebui să coborâm până la adâncimea de 914 metri în ocean.

Venus are nevoie de 225 de zile pământene pentru a-şi încheia mişcarea de revoluţie (rotaţia în jurul Soarelui) şi de 243 de zile pământene pentru a efectua o rotaţie completă în jurul propriei axe. În plus, Venus se roteşte în sens invers Pământului, iar Soarele răsare la Vest şi apune la Est.

Cerul văzut de pe Venus are culoarea roşu-portocaliu din cauza modului în care moleculele de dioxid de carbon din atmosferă reflectă lumina solară. Soarele nu poate fi văzut în mod direct de pe Venus, apărând mai degrabă ca o umbră galben-pal localizată în spatele păturilor groase de nori. Pe timpul nopţii cerul ar fi complet negru şi nu s-ar vedea nicio stea.

La înălţimi mari, în atmosfera venusiană există vânturi care bat cu viteze de 400 de km/h, mai puternice decât uraganele sau tornadele terestre. La suprafaţă însă, vântul abia adie cu viteza de 3 km/h. Pe această planetă se formează şi fulgere, în straturile superioare ale atmosferei, dar acestea nu ajung niciodată la sol. De asemenea, căldura de iad împiedică orice formă de precipitaţii să ajungă până la sol.

Vulcanii activi de pe Venus reprezintă încă un pericol de care trebuie ţinut cont. Spre deosebire de Pământ, însă, pe Venus nu se produc cutremure pentru că nu există activitate tectonică. În schimb, ar putea ca la o scară temporală de ordinul milioanelor de ani să se înmagazineze atât de multă căldură încât să declanşeze activitatea vulcanică la nivel planetar, ca un fel de mecanism de disipare a energiei termice cumulate, schimbând permanent înfăţişarea lui Venus.

Un mesaj trimis de pe Venus are nevoie de câteva minte bune pentru a fi interceptat de pe Pământ, atunci când planetele se află cel mai aproape una de alta. Când Venus se află de cealaltă parte a Soarelui faţă de Pământ, un astfel de mesaj ajunge pe Pământ în 15 minute.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu)