Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Râmnicu Vâlcea, 14 nov/Agerpres/ - Tânărul inventator vâlcean Ionuţ Budişeanu va prezenta la Salonul de Invenţii de la Bruxelles un dispozitiv care poate recunoaşte un infractor care poartă cagulă, în timp ce acesta încearcă să spargă un bancomat.

"Am fost calificat să reprezint Romania cu o invenţie la Salonul Internaţional de Invenţii de la Bruxelles, alături de alte echipe din ţară. Eu voi prezenta un dispozitiv electronic care încearcă să recunoască persoanele care poartă cagulă şi jefuiesc un bancomat, cu un flex sau polidisc. Ideea mi-a venit după ce am văzut mai multe ştiri care prezentau astfel de jafuri, ştiu că şi la Râmnicu Vâlcea a fost un astfel de caz, iar poliţia a pierdut mult timp până a reuşit să-i identifice pe infractori", a declarat Ionuţ Budişteanu, pentru AGERPRES.

Inventatorii şi cercetătorii români participă la a 63-a ediţie a Concursului internaţional Bruxelles - EUREKA dedicat inventicii, organizat în perioada 13-15 noiembrie, la Bruxelles, în cadrul Salonului INNOVA. România va fi prezentă cu 25 de invenţii care vor fi expuse în standul realizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Pentru actuala ediţie, organizatorii vor menţine formula de prezentare care include spaţii alocate standurilor ţărilor participante, respectiv zone de prezentare a invenţiilor şi proiectelor belgiene. O deosebită atenţie va fi acordată întâlnirilor dintre potenţialii parteneri de afaceri în carul secţiunilor Innovation Avenue - Start-ups Avenue - Social Avenue (Aleea Inovării - Aleea Start-up-urilor şi Aleea Socială). Este menţinut, de asemenea, conceptul Social Avenue, introdus în anul 2013, secţiune dedicată lansării unor invenţii care răspund nevoilor sociale ale cetăţenilor prin soluţii concrete la problemele de zi cu zi.

Pe parcursul desfăşurării Salonului INNOVA, Ministerul Educaţiei Naţionale organizează evenimente de brokeraj tehnologic şi de afaceri pentru inventatorii români. Aceste acţiuni sunt realizate cu sprijinul substanţial al IPA CIFATT Craiova, punct al reţelei Enterprise Europe Network, reţea organizată şi finanţată de către Direcţia Generală Întreprinderi şi Industrie a Comisiei Europene. Suplimentar, vineri, 14 noiembrie, la ora 15.00, în standul naţional (Pavilion  10 - Complex Bruxelles EXPO) va fi organizată Ziua României.

Salonul INNOVA din capitala Belgiei s-a consacrat de-a lungul vremii ca un prestigios spaţiu de întâlnire între cercetători, oameni de ştiinţă, cadre didactice universitare şi întreprinzătorii cei mai activi şi mai interesaţi de 'nou' din mediul de afaceri. Festivitatea de premiere este programată sâmbătă, 15 noiembrie, ora 19.00. AGERPRES / (AS - autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frăţilă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.