Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 5 iun /Agerpres/ - Basmele sunt dăunătoare pentru copii, deoarece le "inspiră o viziune asupra lumii care include supranaturalul", a declarat faimosul biolog evoluţionist şi ateu Richard Dawkins, citat de The Independent.

Autor al unor cărţi precum"Gena Egoistă" şi "Dumnezeu: o amăgire", Dawkins a declarat în faţa audienţei prezente la Festivalul de Ştiinţă Cheltenham că a încetat să creadă în religie la vârsta de aproximativ opt ani, după ce, la aproape 2 ani, îşi dăduse seama cine este Moş Crăciun.

Potrivit lui Dawkins, copii ar trebui să fie familiarizaţi cu rigoarea ştiinţifică încă de la o vârstă fragedă.

"Cred că e mai degrabă dăunător să i se inculce unui copil o viziune asupra lumii care include supranaturalul - din care avem destul oricum", declarat el. Asta include 'chiar şi basmele, pe care le iubim cu toţii, cu vrăjitori sau prinţese care se transformă în broaşte sau în altceva. Există un motiv foarte interesant pentru care un prinţ nu s-ar putea transforma într-o broască. Este statistic prea improbabil", a explicat biologul evoluţionist.

Dawkins a povestit că mama sa a scris despre o întâlnire avută de el în copilărie cu Moş Crăciun. "Era un bărbat numit Sam, care venea să facă pe Moş Crăciun (...). Toţi copiii erau foarte atraşi de el. Apoi a plecat, iar eu am spus, spre consternarea adulţilor, - 'A plecat Sam' ", a mai povestit el audienţei. AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.