COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h și pe arii restrânse de peste 100 km/h. in Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților;
Şefa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" Focşani, medicul Daniela Mariana Dincă, afirmă că numărul pacienţilor care se prezintă la Urgenţă este în creştere, în timp ce numărul medicilor este acelaşi de ani de zile - şase doctori.
"La Urgenţă, numărul medicilor este foarte mic. Avem un număr constant de şase medici, în condiţiile în care numărul pacienţilor este în creştere de la an la an, iar gravitatea afecţiunilor este mare. Pentru că este un anumit nivel de degradare pe care oamenii l-au suportat un anumit timp, după care ajung la UPU. Un procent foarte mic din cei care ajung la UPU se internează şi un procent foarte mare se externează, deci numărul pacienţilor care pleacă din UPU acasă este foarte mare", a declarat, sâmbătă, Daniela Dincă.
Foarte multe cazuri care în trecut erau tratate zonal, la Mărăşeşti sau Odobeşti, au fost preluate de UPU după închiderea acestor spitale. În prezent, un nou centru de permanenţă deschis de primărie în cartierul Sud din municipiul Focşani reuşeşte să preia o parte din cazurile care se adresau tot UPU, mai ales pe partea de tratament.
"Majoritatea investigaţiilor se fac la nivelul UPU. Şi după cum bine ştiţi, nici medicii de familie nu pot să îndeplinească mare parte din actul medical de urgenţă. Poate dacă ar fi existat în continuare Spitalul Mărăşeşti, Spitalul Odobeşti, cred că ar fi fost de un real folos pentru judeţul nostru. Pentru că, la fel ca în toată ţara, există pacienţii defavorizaţi. Şi atunci, pe ei cum îi ajutăm? Centrul de Permanenţă care s-a deschis în cartierul Sud din Focşani ne ajută foarte mult cu tratamentele, pentru că sunt foarte mulţi pacienţi care au tratamente recomandate de medicii de familie sau alţi medici specialişti, şi care înainte tot la noi la spital veneau. Faptul că pot primi o perfuzie, o recomandare, contează foarte mult. Este un punct de reper pe care îl recomand şi eu pacienţilor", a spus Daniela Dincă.
Pentru a suplimenta numărul de medici în UPU, patru posturi au fost scoase la concurs de curând, trei posturi pentru medici de urgenţă şi un post de medic de familie cu competenţă de urgenţă, astfel că spitalul aşteaptă doritori.
UPU Focşani are o medie de 150 de pacienţi zilnic, cu vârfuri în perioada de vară de peste 200 de prezentări în Urgenţă. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |