Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un proiect de extindere şi dotare a ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă, în valoare de 12 milioane de lei, va fi depus pentru finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de către Consiliul Judeţean Sălaj, în parteneriat cu unitatea medicală menţionată.

"În această lună au fost lansate mai multe ghiduri în cadrul PNRR - Sănătate, printre care şi cel dedicat ambulatoriilor de specialitate. Pentru a valorifica la maximum oportunităţile de finanţare apărute şi, implicit, pentru a creşte gradul de absorbţie al fondurilor europene, imediat ce se va deschide linia de finanţare, vom depune dosarul aferent proiectului de extindere şi dotare a Ambulatoriului de la SJU Zalău. Astfel, vom putea recupera banii cheltuiţi până acum din bugetul judeţului şi, de asemenea, să atragem fonduri nerambursabile pentru achiziţionarea tuturor dotărilor necesare funcţionării spaţiilor extinse", precizează vineri, într-un comunicat de presă, Dinu Iancu-Sălăjanu, preşedintele CJ Sălaj.

Investiţia de la Spitalul Judeţean prevede construcţia a două noi etaje pe corpul de clădire în care funcţionează Serviciul de Medicină Legală. Aici vor exista cabinete de endoscopie digestivă şi bronhoscopie, precum şi o sală de angiografie, toate dotate cu echipamente şi aparatură de ultimă generaţie. AGERPRES/(AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: Consiliul Judeţean Sălaj/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.