Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a informat, miercuri, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat puţin peste 9.000 de cazuri noi de infectări cu noul coronavirus, menţionând că este posibil ca, la începutul săptămânii viitoare, să se poată discuta despre stabilizarea creşterii în al şaselea val pandemic.

"Ieri am avut peste 11.000 de cazuri, dar, comparativ cu săptămâna precedentă, în aceeaşi zi de marţi, au fost cu câteva sute de cazuri mai puţin. Astăzi avem puţin peste 9.000 de cazuri, din nou cu câteva sute de cazuri mai puţin decât miercurea precedentă. Dacă aceste cifre se vor confirma, la începutul săptămânii viitoare, probabil, vom putea să discutăm despre stabilizarea creşterii numărului de cazuri în acest al şaselea val pandemic", a precizat Rafila, la începutul şedinţei de Guvern.

 



El a adăugat că trebuie continuată dezvoltarea asistenţei medicale ambulatorii şi să se asigurare antivirale pacienţilor în ambulatoriu şi în spital.

"Facem acest lucru, refacem stocurile de antivirale care deja s-au utilizat şi avem grijă să monitorizăm strict capacitatea de spitalizare, inclusiv în secţiile de terapie, care în momentul de faţă este de circa 17% la nivelul spitalizării COVID şi 15% la nivelul paturilor de terapie intensivă din totalul de paturi disponibile pentru pacienţii infectaţi COVID. Măsurile de precauţie individuală, utilizarea măştii în interior şi în mijloacele de transport în comun, evitarea aglomeraţiei atunci când se poate rămân valabile pentru controlul acestei pandemii în România", a declarat ministrul. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Ciucă: Astăzi aprobăm legea prin care asigurăm finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova

 

Ciucă: Guvernul va aproba proiectul de lege privind constituirea şi menţinerea rezervelor minime de ţiţei şi produse petroliere

 

Daea: Până la această dată, s-a recoltat peste 94% din suprafaţa cultivată cu grâu

 

Popescu: Suntem peste graficul asumat în faţa Comisiei Europene la stocurile de gaze naturale

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.