Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reglementările din sistemul de sănătate instituite pe perioada stării de alertă rămân valabile până la data de 31 martie, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

"Reglementările din sistemul de sănătate instituite pe perioada stării de alertă rămân valabile până la data de 31.03.2022, chiar dacă starea de alertă a încetat începând din 9.03.2022", afirmă sursa citată.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate susţine că va anunţa în timp util reglementările care vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2022.

Una dintre reglementări se referă la posibilitatea acordării la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare, de consultaţii medicale în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped.

Potrivit unei alte prevederi din starea de alertă, consultaţiile medicale la distanţă se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia însă toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate.

Marţi a fost ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României, în contextul pandemiei de COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că "valul 5 este aproape a se încheia".

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.