Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a precizat joi că 138 de centre de vaccinare din 28 de judeţe şi-au încheiat activitatea în ultima săptămână, adăugând că autorităţile îşi doresc ca numărul de vaccinări în cabinetele medicilor de familie să crească, astfel încât să se facă tranziţia de la imunizarea în principal în centre.

"Aşa cum am anunţat, în ultimele două săptămâni, în urma proceselor de evaluare a activităţii centrelor de vaccinare, la acest moment, pot să vă spun că în ultima săptămână au fost 138 de centre de vaccinare care şi-au încheiat activitatea în 28 de judeţe. Două centre de vaccinare au fost transformate în centre de testare şi şapte centre de vaccinare, în momentul de faţă, funcţionează în sistem hibrid. Practic, desfăşoară atât activităţi de testare, cât şi activităţi de vaccinare. Acest proces continuă periodic, la cel puţin două săptămâni se evaluează activitatea centrelor de vaccinare şi acolo unde se consideră oportun, unde se poate asigura accesibilitatea la vaccinare prin alte mijloace, cum ar fi prin medici de familie, ne dorim în continuare să reducem din activitatea centrelor, atât timp cât acestea nu mai au adresabilitate", a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 



Medicul militar a precizat că în prezent capacitatea de vaccinare se păstrează la 100.000 de persoane care pot primi o doză de vaccin în 24 de ore.

"Sunt, practic, 644 de centre active faţă de săptămâna trecută, când vorbeam de peste 700 de centre, cu 928 de fluxuri în total, iar din acestea, 219 sunt centre pediatrice, aşa cum am anunţat, cu 329 de fluxuri", a explicat Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a subliniat că autorităţile îşi doresc ca activitatea de vaccinare în cabinetele medicilor de familie să crească, astfel încât să se facă tranziţia de la vaccinarea în centrele dedicate.

"Sunt, în momentul de faţă, 3.174 de cabinete de medicină de familie care au activităţi de vaccinare (...) şi sunt peste 1.095.000 de persoane vaccinate în cabinetele de medicină de familie ", a arătat Gheorghiţă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.