Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, săptămâna viitoare, este posibil ca numărul de cazuri noi de COVID-19 să ajungă la 25.000 sau 28.000 pe zi, însă a subliniat că viteza de creştere a infectărilor este în scădere.

"Valurile cu creştere rapidă au, de obicei, şi o scădere rapidă. Opinia mea este că undeva în jurul datei de 10 - 15 februarie vom atinge acest maxim al numărului de cazuri. În circa 2-3 săptămâni. Un lucru e important însă, şi e bine să-l înţelegem, rata de reproducere a acestei infecţii a scăzut, maxima a fost în prima săptămână de după sărbători. În prima săptămână din ianuarie, am avut o rată de reproducere de 1,87 - adică practic o persoană infectată îmbolnăvea aproape alte două persoane, acum avem 1,25 şi, în ultimele opt-nouă zile, am avut o scădere progresivă de la 1,87 la 1,25. Şi 1,25 este îngrijorător, pentru că înseamnă că numărul de cazuri creşte, nu va scădea. Avem 19.000 acum, probabil că săptămâna viitoare vom avea 25.000 sau 28.000. Dar viteza de creştere a scăzut", a spus Rafila, la Prima TV.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că panta descendentă a infectărilor cu SARS-CoV-2 depinde de două lucruri, respectiv de numărul de persoane care s-au îmbolnăvit în valul 5 pentru a ajunge la un fel de "imunitate de turmă", dar şi de protejarea categoriilor vulnerabile.

El a subliniat că pastila anti-COVID este o soluţie pentru tratament, care se administrează cu precauţie şi numai după evaluarea pacientului, dar nu are rol de prevenţie.

"Noi avem o serie întreagă de aşa-zişi comunicatori în domeniul Sănătăţii, îi vedem frecvent la posturile de televiziune, pe social-media, care recomandă tot felul de produse, pe care să le iei ca să nu te îmbolnăveşti. Majoritatea acestor produse sunt foarte toxice şi mi se pare foarte curios că sunt oameni care ezită să se vaccineze, dar iau aceste produse fără rost şi se pun în pericol", a explicat Alexandru Rafila. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.