Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Bogdan Nica, a afirmat, joi, că incendiul izbucnit la Secţia de Boli Infecţioase nu ar fi pornit de la instalaţia de oxigen, ci probabil de la o scânteie produsă între pat şi parchet, pe fondul agitaţiei bolnavului.

"Nu la instalaţia de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, ci probabil a fost o defecţiune, fie la un aparat, un pulsoximetru, fie faptul că patul a fost mişcat, bolnavul era foarte agitat, s-a mişcat patul şi probabil s-a produs o scânteie între pat şi parchet. Se întâmplă. Într-o atmosferă cu oxigen... erau doi bolnavi cu CPAP (măşti de oxigen - n.r.) acolo, cantitate mare de oxigen... E un risc asumat când tratezi cu cantităţi mari de oxigen, la orice mică scânteie sau chiar spontan, spun specialiştii, se poate aprinde oxigenul", a explicat Nica.

Întrebat despre momentul în care o infirmieră a suferit arsuri, Nica a spus că, din ceea ce au relatat colegii, rezultă că femeia încerca să îi pună masca de oxigen unui bolnav foarte agitat, moment în care patul s-a mişcat şi s-a produs o flamă.

"În timp ce încerca să îi repună masca bolnavului, care era foarte agitat şi atunci s-a mişcat patul, a apărut o flamă, colega ei a venit cu un extinctor, a stins imediat costumul şi după aia au intervenit cu extinctoare în salon. A venit şi ISU în 10 minute şi incendiul s-a stins în trei minute. Practic era localizat la un singur salon. Asta mi-au spus colegii mei, mai departe, specialiştii şi anchetatorii vor stabili exact cauzele", a spus managerul unităţii sanitare.

El a arătat că, la un control efectuat în lua februarie, ISU a depistat nereguli care au fost remediate în proporţie de 90%, fiind redepusă documentaţia pentru obţinerea avizelor necesare.

"Există autorizaţie parţială, pentru că a trebuit să modificăm documentaţia. (...) Absolut niciun spital din Prahova nu e în regulă, pentru că sunt necesare investiţii foarte mari. (...) Noi am remediat cam 90 şi ceva la sută, am redepus documentaţia, şi asta de aici era în lucru. (...) Instalaţia electrică atât la nord, cât şi aici este nouă. Nu am avut (...) niciun fel de probleme în ultimul an", a mai declarat Bogdan Nica.

Salonul în care s-a produs incendiul avea uşă către exterior, iar încăperea era ventilată periodic, conform instructajelor, susţine directorul SJU Ploieşti.

"Acest salon avea şi uşă către exterior care se deschidea periodic şi se deschid periodic. Există un instructaj pe care l-am făcut cu tot personalul şi de aia sunt mirat de ce s-a întâmplat pentru că aici era cel mai bun personal şi aici se respectau... şi nu numai aici, în toate secţiile, absolut toate măsurile. Ca dovadă, am avut 387 de bolnavi la un moment dat, cu cantităţi imense de oxigen, am depăşit 10.000 de litri de oxigen pe zi plus butelii, şi nu s-a întâmplat absolut nlic. Aveam senzori de oxigen şi aici", a mai spus Nica. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.