COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că dacă se menţine ritmul actual de vaccinare, până la finele anului vor fi imunizaţi 8,5 milioane de români, dar a subliniat că această rată este "total insuficientă".

"În săptămâna 1-7 noiembrie au fost vaccinate cu doza unu 283.967 de persoane, majoritatea fiind persoane sub vârsta de 60 de ani. Aproximativ 71.850 sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Avem o scădere cu peste 50% a numărului total de persoane vaccinate cu doza unu în săptămâna precedentă, faţă de săptămâna de dinainte, când erau peste 575.000 de persoane noi vaccinate. Evident că dacă menţinem acest ritm de vaccinare, de circa 25.000 de persoane noi pe zi, numărul total de persoane pe care îl putem atinge la finalul acestui an ar fi de aproximativ 8,5 milioane - deci mult mai puţin faţă de cât preconizam iniţial -, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din populaţia eligibilă peste 12 ani", a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

 



Valeriu Gheorghiţă a adăugat că, potrivit ritmului de vaccinare de la finalul lunii octombrie, se estima că ar putea fi depăşită o rată de 70% vaccinare la nivelul populaţiei eligibile.

"O rată de vaccinare de 50% din populaţia eligibilă este total insuficientă pentru a preveni un impact semnificativ al următoarelor valuri pandemice, chiar şi pentru valul patru, care încă nu este finalizat, care este în plină evoluţie, această rată de vaccinare nu este suficient de ridicată încât să limiteze substanţial consecinţele negative ale pandemiei. Şi aici mă refer la forme grave, spitalizări în ATI şi decese", a spus el.

Potrivit acestuia, în prezent, în platforma de programare s-au înscris peste 698.000 de persoane în vederea vaccinării cu una dintre cele trei doze. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Andrei Baciu: România urmează să primească peste 4 milioane de doze de vaccin Pfizer în luna noiembrie

 

VIDEO Gheorghiţă: Maratoanele de vaccinare vor avea loc în fiecare weekend, până la finele anului, în Bucureşti

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă estimează o creştere a infectărilor în contextul reînceperii şcolii: Nu e finalul valului patru

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală în Bucureşti - 63,5%

 

VIDEO Gheorghiţă: Persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson se pot programa în platforma online pentru rapel

 

VIDEO Gheorghiţă: Peste 3.200 de cadre didactice, vaccinate în ultima săptămână; creştere de 200% faţă de săptămâna precedentă

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.