COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a solicitat aprobarea deschiderii unui nou centru de vaccinare în municipiul Sibiu, la cea mai mare fabrică din Zona Industrială Vest, unde se estimează că vor fi imunizaţi 10.000 de angajaţi şi familiile acestora, a precizat luni, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Lucian Blăguţiu.

"Cererea este crescută deja şi mai deschidem încă un centru la Continental, unde estimăm că vom vaccina aproximativ 10.000 de persoane, (...) vor fi angajaţii de acolo, plus familiile lor", a explicat Lucian Blăguţiu.

Potrivit acestuia, majoritatea sibienilor care se vaccinează împotriva COVID-19 cer să fie imunizaţi cu serurile produse de Pfizer şi Johnson&Johnson.

"Cererea este fantastică pentru Pfizer, pentru că cei care fac doza trei, obligatoriu trebuie să îşi facă cu Pfizer şi cei care încep acum să se vaccineze, preferă Johnson&Johnson sau Pfizer. (...) Vrem să mai aducem vineri o tranşă de vaccinuri, pentru că cererea de la centrele de vaccinare este mare. Am plecat în valul patru, cu o rată de vaccinare de peste 40% şi eu estimez că până la sfârşitul săptămânii o să ajungem la peste 50%", a arătat Lucian Blăguţiu.

Directorul DSP Sibiu speră că vor exista suficiente doze de vaccin, mai ales cele produse de Pfizer, pentru a face faţă cererii din partea populaţiei. Sibienii se imunizează cu doze de vaccin aduse de către DSP de la Braşov.

"Încercăm să asigurăm tot ce ne cer centrele, dar aşteptăm ca Braşovul să primească suficiente doze ca să poată fi repartizate pe întreaga regiune", a mai spus Lucian Blăguţiu.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate, în judeţul Sibiu, 1.576 persoane împotriva COVID-19, dintre care 1.057 cu prima doză, 119 cu doza a doua şi 400 cu doza a treia, fiind administrate 376 doze de vaccin Johnson&Johnson şi 1.200 doze vaccin Pfizer, potrivit DSP Sibiu.

Până în prezent au fost imunizate, în total, 156.583 persoane cu prima doză de vaccin, 124.822 persoane cu cea de-a doua doză şi 18.472 cu cea de-a treia doză. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.