COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Prefectul judeţului Prahova, Cristian Ionescu, cere managerilor de spitale şi medicilor de familie să se implice în gestionarea cazurilor de COVID-19, în condiţiile în care personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti şi cel de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului fac cu greu faţă numărului foarte mare de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.
Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Prefectura Prahova, din totalul celor 27 de spitale din judeţ, din care 17 sunt de stat, la această oră sunt implicate în gestionarea cazurilor COVID 15 unităţi, dintre care 10 sunt de stat.
Doar unul dintre cele 10 spitale private existente în Prahova nu este în contract cu CAS şi nu ar putea să-i fie decontate serviciile, menţionează sursa citată.
Având în vedere numărul foarte mare de persoane infectate zilnic, situaţia devine "disperată" în rândul personalului medical la UPU şi SJU Ploieşti, iar bolnavii care se află în aşteptarea unui loc în spital sunt tot mai epuizaţi, se precizează în comunicat.
Duminică după prânz, peste 30 de pacienţi COVID se aflau la UPU în aşteptarea unui loc în spital.
"Pacienţii care nu depind de aparatura din secţia ATI pot fi preluaţi sub supraveghere medicală şi în alte spitale din judeţ. Acolo unde a existat înţelegere am văzut reacţii rapide şi le mulţumesc tuturor celor care au înţeles că este un efort comun pentru a putea trece cu bine peste această perioadă extrem de complicată. Se poate mai multă implicare din partea managerilor de spitale, cu puţină voinţă şi conştiinţă cred că se mai pot găsi soluţii. Nu ne putem permite intrarea în colaps a celor mai importante unităţi medicale ale judeţului. Solicit o mai mare implicare şi din partea medicilor de familie, care pot reprezenta un suport important pentru colegii lor aflaţi în prima linie, prin consilierea şi îngrijirea la domiciliu a pacienţilor cu forme uşoare ale bolii. Fiecare viaţă contează şi nu avem timp de pierdut. Ducem o luptă contra cronometru şi suntem obligaţi cu toţii să dăm dovadă de umanitate, responsabilitate şi solidaritate", a declarat, potrivit sursei citate, prefectul judeţului Prahova.
Conform raportării Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, 708 paturi COVID-19 sunt ocupate, capacitatea spitalelor care îngrijesc pacienţi infectaţi cu noul coronavirus fiind deja depăşită. În secţiile ATI sunt ocupate toate cele 26 de paturi.
Zilnic sunt raportate sute de noi infectări, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18 decese. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Florin Marin, editori online: Ady Ivaşcu, Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.