COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat vineri că unele dintre măsurile care vor fi luate în contextul pandemiei vizează interzicerea organizării de evenimente private şi obligativitatea purtării măştii de protecţie atât în spaţii închise, cât şi spaţii deschise, "fără excepţii".

"Măsurile despre care discutăm - care evident trebuie aprobate prin hotărârea CNSU şi apoi şi prin hotărâre de guvern, respectiv într-o a treia etapă vor trebui transcrise în ordine de ministru pe anumite domenii - privesc interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii, cu mici excepţii, care sunt legate în primul rând de cei care au certificat verde, respectiv de cazuri urgente care au mai fost de-a lungul timpului, legat de cazuri medicale, respectiv pentru cei care au locuri de muncă pe timpul nopţii şi trebuie să fie prezenţi la locul de muncă. Se va propune interzicerea totală a evenimentelor private, a botezurilor, a nunţilor, indiferent de beneficiar, dacă pot să mă exprim aşa, adică aceste evenimente private vor fi interzise. Masca - obligatorie atât în spaţii închise, cât şi spaţii deschise, fără excepţii. De exemplu, acea excepţie care a existat ca într-un birou maxim 10 persoane pot sta împreună fără mască dacă sunt toţi vaccinaţi nu va mai exista, va fi doar pentru o singură persoană singură în birou", a arătat ministrul, prezent la deschiderea "Maratonului vaccinării pentru viaţă".

 



Potrivit acestuia, accesul în restaurante va fi permis doar pentru cei cu certificat verde.

"De asemenea, accesul la majoritatea instituţiilor, respectiv la restaurante va fi permis doar pentru cei care au acest certificat verde, adică ori sunt vaccinaţi, ori au trecut prin boală, ori sunt testaţi. Acestea sunt măsurile despre care discutăm, discutăm şi astăzi şi vom da o formă finală în şedinţa de guvern", a spus Cseke Attila. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, redactare: Sergiu Olteanu, imagine: Alfred Schupler, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.