Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primii pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare critică, sunt transferaţi joi în Ungaria.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, este vorba despre 10 pacienţi, 8 dintre aceştia au fost internaţi în UPU din unităţi sanitare din Bucureşti şi 2 din Timişoara, aflaţi în stare stabilă, care sunt transportabili şi necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă.

MS precizează că din cei 10 bolnavi cinci vor ajunge în Centrul universitar Szeged, iar ceilalţi cinci în Centrul universitar Debrecen.

"Mulţumim vecinilor noştri pentru colaborare şi sprijin. Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care trebuie să ne bucurăm. Şi noi, la rândul nostru, am acordat sprijin altor state atunci când am avut posibilitatea. În Ungaria vom transfera 50 de pacienţi aflaţi în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged şi Debrecen", a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, citat în comunicat.

Transferul pacienţilor din zona de graniţă se realizează pe cale terestră, iar transferul pacienţilor din Bucureşti se efectuează atât pe cale terestră, cât şi pe cale aeriană.

Pacienţii vor fi monitorizaţi pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe.

De asemenea, personal din România a fost trimis în unităţile medicale din cele două centre universitare pentru a asigura sprijinul necesar acestor operaţiuni.

România a început săptămâna trecută discuţiile cu autorităţile din Ungaria în vederea transferării mai multor pacienţi COVID grav în ţara vecină pentru tratament. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

MApN: 5 pacienţi cu COVID, în stare gravă, transportaţi cu o aeronavă militară la Oradea

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.