Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a aprobat sâmbătă, prin hotărâre, noile măsuri de gestionare a pandemiei de COVID, stabilind că în localităţile unde rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori accesul la anumite activităţi este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.

Secretarul de stat a precizat că Hotărârea de Guvern va fi publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

"Hotărârea aprobată astăzi va permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul, deci trecute prin boală. Aceste două categorii vor avea anumite măsuri care vor permite desfăşurarea activităţilor peste 6 la mie", a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 



El a explicat de ce nu va mai fi permis şi accesul persoanelor testate la respectivele activităţi.

"Întrebarea 'de ce nu permitem şi testaţilor?' Există un management al riscului aici, considerăm activităţile care au fost reglementate ca activităţi cu risc şi pentru a reduce numărul celor care ajung la spitalizare la terapie intensivă; testaţii pot să se infecteze, pot să aibă probleme şi pot să ajungă la terapie intensivă, motiv pentru care în zonele unde este riscul mai mare a rămas prelungirea unor activităţi peste 6 la mie doar pentru persoanele vaccinate şi persoanele care sunt trecute prin boală", a precizat Arafat.

Şeful DSU a prezentat câteva exemple de activităţi supuse regulilor adoptate de Guvern şi condiţiile de desfăşurare a acestora.

"De exemplu, organizarea evenimentelor private - nunţi, botezuri - o să fie permisă cu participarea acestor două categorii de persoane, până la 50% din capacitatea maximă, dar nu mai mult de 200 de persoane, dacă incidenţa este peste 6 la mie. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% în capacitatea maximă a spaţiului, din cele două categorii de persoane, cu asigurarea unei distanţe de minim un metru între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitate, tot pentru cele două categorii de persoane şi, bineînţeles, cu purtarea măştii", a precizat el.

Acesta a adăugat că organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, pentru cele două categorii de persoane menţionate.

"Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membri ai aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la patru persoane, dar cu condiţia să fie vaccinate sau trecute prin boală. Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber se desfăşoară în judeţele/localităţile (unde rata de incidenţă depăşeşte 6 la mie - n.r.) cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului din interior sau exterior, cu suprafaţă minim doi metri pătraţi pe persoană şi cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică", a detaliat Arafat.

Şeful DSU a adăugat că activitatea cu public a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă, între orele 5,00 şi 24,00.

"Iar magazinele, mallurile etc., până la ora 22,00, rămânând, bineînţeles, funcţionale activităţile de take away şi de livrare", a completat el.

Arafat a mai precizat că prin HG s-au introdus excepţii în privinţa circulaţiei, în zonele în care există limitări de circulaţie, în cazul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală.

Întrebat dacă în cazul copiilor până în 12 ani care nu sunt vaccinaţi sau nu au trecut prin boală se aplică aceleaşi reguli, el a spus: "Copiii până la 12 ani sunt scutiţi, copiii nu intră în aceste restricţii". AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

 

 

Citeşte şi:

 

Arafat: Accesul la anumite activităţi în localităţile cu peste 6 la mie, permis doar vaccinaţilor şi celor trecuţi prin boală

 

Raed Arafat: Măsurile adoptate de Guvern privind gestionarea pandemiei nu se aplică raporturilor de muncă

 

Arafat: Guvernul a avizat achiziţia a două avioane de transport medicalizat, o investiţie de peste 40 de milioane de lei

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.