Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat marţi că numărul de paturi la secţiile de terapie intensivă a crescut cu 200 şi a subliniat că se doreşte să se ajungă la 1.500 de paturi la ATI.

"Astăzi, după cinci zile de mandat, avem 200 de paturi ATI în plus, dar avem un plan de rezilienţă pe paturi care a fost asumat de toată lumea, care este asumat de direcţiile de sănătate publică, de managerii de spitale din judeţe şi care prevede în total ajungerea la 1.500 de paturi ATI funcţionale", a spus Cseke Attila la Digi24.

El a arătat că a cerut, marţi, la videoconferinţa cu reprezentanţii DSP, creşterea numărului de paturi funcţionale la ATI, verificarea stocurilor de medicamente şi materiale referitoare la COVID-19 şi solidaritate între judeţe.

"Există cadrul legal pentru a emite prin ordinul conducătorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă detaşarea, dacă vreţi obligatorie, deşi nu aş folosi acest cuvânt, dar detaşarea personalului medical, în primul rând medici, anestezişti, pentru că aici există presiunea foarte mare, şi am cerut DSP-urilor să identifice în judeţ împreună cu managerii de spitale, instituţiile prefectului personalul medical care poate fi detaşat în asemenea situaţii", a adăugat ministrul interimar al Sănătăţii.

Joi va avea loc o nouă întâlnire cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.