COD GALBEN: 30-11-2021 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala intensificări ale vântului ce local vor depăşi la rafală 55-65 km/h in Județul Mehedinţi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vaccinarea fictivă, adică eliberarea certificatului de vaccinare fără administrarea serului unei persoane, trebuie sancţionată "cât mai drastic posibil", arătând că este decredibilizată munca personalului medical, care se delimitează de astfel de practici.

"Este regretabil acest lucru, sunt situaţii punctuale. Corpul medical se delimitează clar de astfel de acţiuni care nu fac altceva decât să decredibilizeze toată munca colegilor noştri din această perioadă. Pe de altă parte, cred că astfel de acţiuni trebuie identificate şi sancţionate cât mai drastic posibil, însă fac apel la colegii noştri, personalul medical care primeşte astfel de solicitări, să anunţe instituţiile abilitate să ia măsuri în acest sens. Şi oamenii trebuie să înţeleagă că nu fac altceva decât să dea nişte bani, cumpărându-şi astfel un risc să se îmbolnăvească, să ajungă la spital şi chiar să-şi piardă viaţa", a declarat, joi, Valeriu Gheorghiţă, în timpul unei vizite în Arad.

El a precizat că nu are semnale că astfel de fraude s-au întâmplat şi în cazul minorilor care au certificate de vaccinare.

"Sigur că aceste tentative de fraudă pot să fie pentru orice tip de persoană. (...) Cred că orice reguli am impune, oamenii vor găsi modalităţi prin care să eludeze astfel de reguli şi, tocmai de aceea, până la urmă responsabilitatea este cel mai important principiu pe care noi trebuie să îl avem în vedere şi cu care să ne ghidăm mai departe acţiunile noastre", a mai spus Gheorghiţă.

El a adăugat că există, nu doar în România, "oameni care nu au crezut în beneficiile vaccinării, care s-au îmbolnăvit, au ajuns la spital şi care, regretabil, şi-au pierdut viaţa".

"E o boală care în momentul de faţă este prevenibilă prin vaccinare şi cea mai mare parte a deceselor pot fi prevenite prin vaccinare. De altfel, datele din România ne arată că peste 97% din decesele înregistrate în săptămâna precedentă au fost la persoane nevaccinate", a menţionat Gheorghiţă.

Întrebat de când se va administra în România doza a treia de vaccin anti-COVID-19, Gheorghiţă a precizat că încă sunt discuţii pe acest subiect.

"A fost transmis un comunicat al Agenţiei Europene a Medicamentului şi Centrului European pentru Controlul Bolilor în care se specifică foarte clar pe de o parte recomandarea de a se administra doza a treia, o doză suplimentară de vaccin, persoanelor imunodeprimate, de pildă cei post-transplant sau care fac terapie oncologică, precum şi persoanelor vârstnice internate în centrele sociale, în căminele de bătrâni, însă pentru restul populaţiei, care a fost vaccinată cu schemă completă iniţial, încă se evaluează oportunitatea, pentru că la acest moment toate datele din viaţa reală ne arată o menţinere a eficienţei vaccinurilor faţă de cele mai importante obiective, şi anume riscul de spitalizare, prevenirea internării în terapie intensivă şi decesul", a explicat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.

El a precizat că sunt aşteptate rezultatele acestor evaluări, pentru că trebuie puse în balanţă beneficiile care pot fi obţinute după o doză suplimentară de vaccin.

Cu privire la numărul tot mai mic de vaccinări în România, Valeriu Gheorghiţă a susţinut că printre cauze se numără neîncrederea în autorităţi, "lucru care nu ar trebui să se întâmple atâta timp cât vorbim de o problemă de siguranţă naţională".

"Un alt motiv este legat de o educaţie medicală precară, care lipseşte de ani de zile, şi tocmai de aceea vaccinarea este privită ca un gest ieşit din comun, în condiţiile în care ar trebui să fie privită ca un gest de normalitate", a adăugat el.

Valeriu Gheorghiţă se află în judeţul Arad pentru a participa, joi seară, la Gala Recunoştinţei Medicale - eveniment organizat de Alianţa Vestului pentru Sănătate Publică, formată din Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene Arad, Hunedoara şi Timiş, în parteneriat cu Casa Regală. În cadrul acţiunii, care are loc la Domeniul Regal Săvârşin, vor fi acordate premii personalului medical din prima linie a luptei împotriva virusului SARS-CoV-2. AGERPRES/(A - autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cîţu: Trebuie să verificăm fiecare caz de falsificare a certificatelor de vaccinare

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.