Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, estimează că România va începe în luna octombrie campania de vaccinare cu a treia doză de ser anti-COVID.
"Dacă Agenţia Europeană a Medicamentului face această recomandare la început de septembrie, aşa cum noi estimăm, cel mai târziu la începutul lunii octombrie vom putea demara această etapă, de a administra a treia doză şi vor fi câteva reguli foarte clare. În primul rând, modalitatea de înscriere, de prezentare la centrele de vaccinare rămâne fie prin programare în platformă - la acest moment deja se lucrează la optimizarea platformei - iar a doua posibilitate este cu prezentare directă. Mai mult decât atât, trebuie să avem cel puţin şase luni de la rapel, de la cea de-a doua doză. Sau, în cazul în care vorbim de Johnson... deşi vaccinarea cu Johnson a început în luna mai, practic, mai este până se va lua în calcul vaccinarea celor care au făcut vaccin cu Johnson & Johnson.Vom intra progresiv cu categoriile: cei expuşi, personalul medical şi cei vulnerabili, progresiv şi celelalte categorii", a declarat Valeriu Gheorghiţă vineri pentru Digi 24.
Şeful CNCAV a precizat că România aşteaptă recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului şi ale Centrului European de Control al Bolilor, dar a adăugat că tendinţa este aceea de a se introduce şi o a treia doză de vaccin, mai ales în contextul apariţiei variantei Delta a virusului.
"Deja vedem că tendinţa în momentul acesta este de a adopta o a treia doză, ţinând cont de faptul că după şase luni nivelul anticorpilor începe să scadă şi faptul că avem totuşi de a face cu o variantă virală diferită, varianta Delta, care este mult mai adaptată, care evoluează cu o încărcătură virală mult mai mare, se multiplică mult mai uşor, se transmite mult mai uşor şi activitatea neutralizantă a anticorpilor, fie că sunt obţinuţi prin boală sau prin vaccinare, este uşor mai redusă", a afirmat acesta.
Gheorghiţă a menţionat că a treia doză nu va fi necesară pentru persoanele vaccinate care au trecut prin boală.
"Cei care au istoric de trecere prin boală nu mai au indicaţie de a face cea de-a treia doză de vaccin, deoarece datele de imunogenitate ne arată o persistenţă mult mai bună a răspunsului imun şi a nivelului de anticorpi, inclusiv al celor neutralizanţi", a spus el.
Potrivit lui Gheorghiţă, a fost luată în calcul şi varianta de a trimite SMS-uri pentru a-i aduce mai repede la vaccinare pe cei vulnerabili sau care se află în evidenţă cu afecţiuni cronice, dar că măsura va fi discutată cu reprezentanţii STS.
El a subliniat că pentru CNCAV prioritară este vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane cu prima doză.
"Cei care se vor prezenta la centrele de vaccinare şi care nu au făcut nicio doză vor avea prioritate pentru vaccinare", a menţionat şeful CNCAV. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |