COD GALBEN: 05-05-2025 ora 10 Intre 5 mai, ora 12 – 5 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Sirenele ambulanţelor vor suna miercuri, la ora 10,00, în toată ţara, pentru a marca Ziua Naţională a Ambulanţei din România.
Miercuri se împlinesc 115 ani de existenţă a Ambulanţei din ţara noastră.
Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, această zi nu va putea fi sărbătorită public şi la nivel naţional, din cauza continuării stării de alertă şi a pandemiei de COVID-19.
Preşedintele Klaus Iohannis decorează, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, medici şi asistenţi medicali.
*** Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la data de 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima ''Salvare'' din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.
Societatea de Salvare din Bucureşti, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ''Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!'', fiind sub directa îndrumare a profesorului Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
*** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.