Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind mecanismul gradual de implementare a contribuţiei personale suportate de asiguraţi în condiţiile acordării serviciilor medicale în cadrul unor furnizori privaţi aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

 


"Astăzi a fost promovată ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea articolului 230 din Legea 95/2006, ordonanţă care propune un mecanism gradual de implementare a contribuţiei personale suportate de asiguraţi în condiţiile acordării serviciilor medicale în cadrul unor furnizori privaţi, furnizori privaţi aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate", a declarat Ioana Mihăilă, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Întrebată cum răspunde acuzaţiilor conform cărora prin această ordonanţă s-ar face primii paşi spre privatizarea sănătăţii, Ioana Mihăilă a replicat că reprezentanţii Partidului Social Democrat au fost cei care au introdus această contribuţie, în 2019.

"PSD este cel care a introdus în Legea 95, printr-o ordonanţă de urgenţă, această contribuţie. Noi nu am introdus contribuţia, noi avem grijă să aplicăm treptat, cu un control clar al posibilelor consecinţe aplicării acestei contribuţii, cu scopul de a permite accesul pacienţilor la servicii de spitalizare care se derulează în sistemul de stat. Acesta a fost scopul nostru atunci când am reglementat în acest mod contribuţia: permiterea accesului pacienţilor la sistemul de stat, acolo unde contribuţia personală nu există. Şi reamintesc, pentru corectitudine istorică, PSD a introdus contribuţia personală în 2019", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Pe de altă parte, în ce priveşte criticile referitoare la faptul că în urma aplicării acestei ordonanţe spitalele publice vor primi mai puţine fonduri, ca urmare a creşterii decontărilor făcute de CNAS către privaţi, Ioana Mihăilă a declarat că spitalele publice au mai multe surse de finanţare de la bugetul de stat.

"Spitalele publice primesc bani din fondul naţional pentru servicii şi primesc influenţe salariale pentru plata personalului. Deci spitalul public are mai multe surse de finanţare de la bugetul de stat", a spus ea.

Ministrul a adăugat că nu a fost adoptată prevederea care permitea plafonarea numărului de paturi finanţabile către sectorul privat şi că Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lucrează la o propunere în acest sens.

"Această prevedere nu a trecut astăzi în şedinţa de guvern. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va reveni cu o propunere la care deja se lucrează, care are la bază ideea de a plafona raportul dintre numărul de paturi contractate de către furnizorii de servicii de spitalizare privaţi şi furnizorii publici, aşa încât această migrare a paturilor finanţabile de la public la privat, la nivel naţional, să nu mai poată să existe. (...) Acel articol care se referea la plafonarea de 10% nu a trecut în şedinţă. Ceea ce am convenit este că vom reveni cu o metodă de control a numărului de paturi între public şi privat. Deja Ministerul Sănătăţii şi CNAS lucrează la o astfel de propunere, iar în acest moment propunerea va fi de tipul păstrării unui raport constant, nemodificării raportului dintre paturile private şi publice care sunt finanţate din fondul naţional al asigurărilor de sănătate. Dacă acum raportul între privat şi public este de 5% practic 5% din paturile contractate la nivel naţional aparţin furnizorilor privaţi de sănătate, tot 5% să rămână contractabile de către furnizorii privaţi de servicii de sănătate", a spus Mihăilă. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cîţu: Guvernul a aprobat OUG privind coplata în sănătate; calitatea actului medical în sistemul public nu va scădea

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.