Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Clădirea Spitalului de copii ''Sfânta Maria'' din Iaşi are aviz de securitate la incendiu, iar cauzele producerii acestuia sunt în curs de stabilire, a precizat marţi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

''Astăzi, 22 iunie 2021, la ora 18,54, a fost anunţat printr-un apel la 112 un incendiu la secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Copii 'Sf. Maria' din Iaşi. În aproximativ 6 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la faţa locului şi au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări de fum, la etajul 2, la secţia ATI a spitalului, în zona afectată de incendiu neaflându-se pacienţi sau aparţinătorii acestora. În circa 2-3 minute de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului'', a informat DSU.

Potrivit sursei citate, la scurt timp de la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul a fost localizat, fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăţi.

''Prioritatea echipajelor de intervenţie a reprezentat-o evacuarea preventivă a 13 copii de la etajele 2 şi 3, 11 cadre medicale şi 7 aparţinători. Persoanele evacuate erau internate pentru afecţiuni obişnuite pediatrice şi nu se aflau în tronsonul afectat de incendiu. Subliniem faptul că în zona de manifestare a incendiului nu se aflau copii sau aparţinători, iar persoanele evacuate preventiv au fost relocate la o altă secţie a spitalului. Nu au fost înregistrate victime'', a subliniat DSU.

Incendiul a fost lichidat la ora 19,37, iar la ora 20,31 a fost dezactivat Planul Roşu de Intervenţie.

La locul intervenţiei s-au deplasat 28 de subofiţeri care au încadrat 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale transport victime multiple, 1 cisternă, 3 ambulanţe SMURD de prim ajutor, 1 unitate de terapie intensivă mobilă şi 2 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.