Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un pacient în vârstă de 55 de ani din judeţul Neamţ a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" Iaşi, după ce a luat timp de aproximativ un an paracetamol şi algocalmin, pentru a preveni infecţia cu SARS-CoV-2.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Ionuţ Nistor, pacientul a fost diagnosticat cu insuficienţă renală acută gravă, existând riscul ca bărbatul să nu mai poată recupera complet funcţia renală.

"Relativ neobişnuit este motivul pentru care a luat aceste medicamente, scopul fiind de a preveni infecţia cu virusul SARS-CoV-2. În momentul în care se simţea rău, în loc să oprească aceste medicamente, a luat şi mai multe. Dacă iniţial a început cu un comprimat, după aceasta a crescut doza până când starea generală s-a agravat. Iniţial a fost direcţionat la spitalul din Piatra Neamţ fiind din judeţul Neamţ, iar ulterior transferat la noi în spital. Din păcate, acest comportament, această automedicaţie a dus la insuficienţă renală gravă şi sunt puţine şanse ca pacientul să poată recupera complet funcţia renală. Sperăm că va reuşi să recupereze funcţia rinichilor, dar există şanse ca pe termen scurt să fie nevoie de dializă", a declarat Ionuţ Nistor.

El a precizat că acest caz va fi în continuare urmărit în Secţia de Nefrologie, medicii sperând ca, după întreruperea acestor medicamente, evoluţia să fie una favorabilă. AGERPRES/(A - autor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.