Niciun candidat nu a reuşit să promoveze examenul de manager al celei mai mari unităţi medicale publice din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), unde au fost şi sunt încă internaţi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 şi nu numai din localităţile sibiene, potrivit anunţului publicat joi, pe site-ul oficial al instituţiei.
Cele trei candidate, Daniela Bozga, Liliana Coldea (fost manager demisionar, acuzat de Ministerul Sănătăţii de "management defectuos") şi Cristina Florica Neagu au fost respinse, după ce au obţinut note cuprinse între 5,82 şi 6,56, se precizează pe site-ul SCJU.
Oricare dintre candidate are posibilitatea să conteste rezultatul concursului, în cursul zilei de vineri.
În premieră pentru acest spital din Sibiu, comisia de concurs este formată din manageri de spitale din ţară. Preşedintele comisiei este fostul manager, Cornel Benchea, preşedinte al Consiliului de Administraţie al spitalului, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany şi medicul Marius Craina, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara.
Actualul manager interimar, Florin Neag, va conduce în continuare spitalul până pe data de 10 iulie, când îi expiră interimatul. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.