COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se vor aloca 80 de milioane de euro pentru dotarea secţiilor de Terapie intensivă nou-născuţi.

"Din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă am alocat pentru dotarea secţiilor de Terapie intensivă nou-născuţi 80 milioane de euro. Am făcut o specificare mai generală cu privire la destinaţia acestor investiţii, aşa încât, pe măsură ce primim informaţiile din teritoriu, să reuşim din nou să punem accent acolo unde este nevoia mai mare", a explicat Mihăilă.

Ea a precizat că sunt în derulare contracte pentru dotarea cu incubatoare, care, "probabil", vor fi livrate în cursul acestui an.

"Deja sunt deschise procedurile de achiziţii şi, de asemenea, pentru că digitalizarea este una dintre priorităţi, am şi mers în vizită la Secţia de Terapie intensivă nou-născuţi din Bucureşti pentru a lua exemple de bune practici de acolo. (...) Am alocat tot în PNRR o sumă consistentă pentru componenta de e-health şi telemedicină. Dacă vrem să ţinem pasul cu tehnologia, trebuie să investim tocmai în aceste soluţii digitale şi soluţii de telemedicină", a completat Ioana Mihăilă.

Ministerul Sănătăţii şi Fundaţia Vodafone au semnat un parteneriat, urmând să se facă o analiză a nevoilor din maternităţile din România, iar apoi planificate investiţiile.

"Am semnat un parteneriat şi, împreună cu Fundaţia Vodafone, vom analiza nevoile din maternităţile din România, urmând ca apoi să ne plănuim investiţiile într-un mod complementar, aşa încât să şi ajungem acolo unde este cea mai mare nevoie, dar nici să nu lăsăm pe nimeni în urmă", a afirmat Mihăilă. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.