Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat vineri, la Târgu-Mureş, că este posibil ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să acorde, luna viitoare, autorizarea pentru vaccinarea copiilor cu vârste sub 16 ani.

"Este important să avem autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Posibil ca în următoarea lună să se acorde această autorizare, moment de la care avem deja suficiente doze şi putem începe fără întârziere acest proces de vaccinare folosind logistica actuală, organizarea actuală. Nu văd un impediment în a avea o activitate continuă care să permită şi accesul acestei grupe de vârstă la vaccinare", a afirmat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

Peste 300 de voluntari, circa 3.000 de doze de vaccin Pfizer şi zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră sunt pregătite pentru maratonul "Mureşul se Vaccinează", care se va derula, începând de vineri până duminică, 16 mai, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

Gheorghiţă: 7 milioane de vaccinaţi până la 1 august e un obiectiv realist; îl putem atinge, dar depinde de noi toţi 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.