Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că până în prezent au fost vaccinate 670.708 de persoane cu boli cronice, iar 1.004.394 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani au fost imunizate cu cel puţin o doză.

"Persoane cu boli cronice sunt 670.708 vaccinate, însă aici aş vrea să fac o menţiune, este categoria prin care persoana a fost înscrisă în platforma de programare şi nu reflectă numărul real al persoanelor cu boli cronice care sunt vaccinate. Vă dau exemplul persoanelor peste 65 de ani, care au fost programate ca aparţinând acestei grupe prioritare de risc, dar care în multe cazuri au şi boli cronice asociate. Persoanele peste 65 de ani care au fost programate şi vaccinate, avem în momentul de faţă 1.004.394 de persoane cu cel puţin o doză, ceea ce reprezintă aproape 30% din numărul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, de la nivel naţional", a precizat Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

 



Circa 36.386 de persoane din centre sociale şi rezidenţiale au fost vaccinate cu cel puţin o doză, iar 33.885 dintre acestea au primit deja şi cea de-a doua doză. Un număr de 32.250 de persoane nedeplasabile au fost vaccinate la domiciliu, iar peste 22.000 au primit şi cea de-a doua doză. De asemenea, au fost imunizate 643 de persoane fără adăpost, dintre care 509 au primit şi cea de-a doua doză.

Potrivit lui Gheorghiţă, în etapa a doua au fost vaccinate 1.511.000 de persoane care aparţin categoriei vulnerabile (reprezentând 77,2% din totalul persoanelor vaccinate în etapa a doua) şi 480.2226 de persoane care deservesc activităţi esenţiale (22,5 %).

În centrele organizate de Ministerul Apărării Naţionale au fost imunizate 221.961 de persoane, ceea ce reprezintă circa 6% din totalul vaccinaţilor la nivel naţional, iar în centrele de vaccinare organizate de Ministerul Afacerilor Interne - 44.584 de persoane.

"Pentru etapa a treia s-au vaccinat, până la acest moment, circa 718.282 de persoane, din care 121.540 au făcut şi cea de-a doua doză, reprezintă un procent de 23,2% din totalul persoanelor vaccinate până la acest moment la nivel naţional", a mai spus reprezentantul CNCAV.

În săptămâna 3 - 10 mai, au fost organizate circa 162 de echipe mobile care au asigurat vaccinare în centre sociale, în centre rezidenţiale, centre de dializă şi pentru persoanele deplasabile de la domiciliu. Au fost vaccinate 9.071 de persoane în această săptămână, cele mai multe fiind din judeţul Arad - 2.763 de persoane. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte si:

 

Valeriu Gheorghiţă: Se vaccinează anti-COVID în 372 de cabinete de medicină de familie, din 38 de judeţe

 

Valeriu Gheorghiţă: 93.350 de persoane s-au vaccinat anti-COVID fără programare pe plaftormă în perioada 8 - 10 mai

 

Andrei Baciu: 207 operatori economici au demarat vaccinarea anti-COVID a angajaţilor

 

Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea anti-COVID a pacienţilor poate să înceapă în spitalele unde există deja centre de imunizare

 

Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală în Bucureşti este de aproximativ 33,8% din populaţia rezidentă

 

Andrei Baciu: România - pe locul şase la nivel european la vaccinarea cu doză completă

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.