Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile judeţene din Satu Mare vor organiza la finalul acestei săptămâni un ''maraton'' al vaccinării în parcarea interioară a unui mall din municipiul reşedinţă de judeţ, a anunţat, marţi, Instituţia Prefectului, pe pagina sa de Facebook.

"Vaccinarea se va realiza în locaţia parcarea interioară a Shopping City Satu Mare Mall, începând de vineri, 7 mai 2021, ora 14,00, prin intermediul a patru fluxuri de vaccin Pfizer-BioNTech până duminică, ora 20,00. Toţi cei care doresc să o facă o pot face în această locaţie centrală, uşor accesibilă şi fără a avea nevoie de o programare prealabilă", se arată în anunţul Prefecturii Satu Mare.

Detaliile organizării acestei acţiuni au fost discutate marţi de către prefectul Altfatter Tamas cu reprezentanţii complexului comercial, cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare şi a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

 


Maratonul vaccinării va fi susţinut şi de către Primăria Municipiului Satu Mare, urmând a fi reluat şi săptămâna viitoare.

"Prefectul Altfatter Tamas apreciază că în acest week-end în cadrul maratonului se vor vaccina numeroşi sătmăreni. Acţiunea va fi reluată săptămâna viitoare şi se vor căuta noi modalităţi de a aduce vaccinul mai aproape de sătmăreni, de a-l face mai accesibil, vaccinarea fiind în acest moment singura opţiune de a pune capăt pandemiei şi restricţiilor aduse de aceasta", se mai afirmă în mesajul postat de Instituţia Prefectului. AGERPRES / (AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)

 

* Sursa foto: Instituţia Prefectului Satu Mare / Facebook.com  

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.