Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu anunţă că începând de marţi, 4 mai, vor fi încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare anti-COVID-19, în contextul în care medicii de familie vor începe imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen).

"Le mulţumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce aşteptăm de mai bine de un an - reîntoarcerea la viaţa obişnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulţi medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit", a afirmat secretarul de stat Andrei Baciu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta a prezentat lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până în prezent, cu precizarea că cifrele se schimbă de la o zi la alta. Astfel, în municipiul Bucureşti sunt 225 de medici de familie care vor începe să administreze vaccinul, în judeţul Alba - 46, Arad - 96, Argeş - 68, Bacău - 63, Bihor - 66, Bistriţa - 112, Botoşani - 41, Braşov - 74, Brăila - 30, Buzău - 85, Călăraşi - 63, Caraş Severin - 9, Cluj - 64, Constanţa - 77, Covasna - 46, Dâmboviţa - 76, Dolj - 119, Galaţi - 36, Giurgiu - 25, Gorj - 59, Harghita - 59, Hunedoara - 39, Ialomiţa - 34, Iaşi - 191, Ilfov - 53, Maramureş - 109, Mehedinţi - 55, Mureş - 130, Neamţ - 107, Olt - 112, Prahova - 70, Satu Mare - 58, Sălaj - 38, Sibiu - 105, Suceava - 43, Teleorman - 57, Timiş - 113, Tulcea - 35, Vaslui - 37, Vâlcea - 29, Vrancea - 81.

Secretarul de stat în MS aminteşte că administrarea vaccinului Janssen va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel, iar acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

Campania de vaccinare anti-COVID/ 66.567 persoane - imunizate în ultimele 24 de ore

 

* RO Vaccinare: Peste două milioane de persoane imunizate cu schemă completă

 

CNCAV: Cea mai mare tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) soseşte marţi în ţară

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.