Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că ordinul privind modul în care vor putea fi organizate înmormântările este în lucru iar "cel târziu" vineri va fi semnat, el conţinând toate modificările solicitate de reprezentanţii cultelor.

 



Voiculescu a avut o întâlnire cu reprezentanţii cultelor la Ministerul Sănătăţii despre modificarea ordinului de ministru care reglementează accesul acestora la pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi în spital şi despre organizarea înmormântărilor.

"Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâine va fi semnat. Va conţine toate modificările care au fost solicitate de către reprezentanţii cultelor. Va conţine de asemenea câteva modificări, câteva reglementări suplimentare pe care Ministerul Sănătăţii le consideră necesare. Vorbim despre măsuri de protecţie. (...) O reglementare valabilă de aproape un an de zile. Este vorba despre protejarea sănătăţii oamenilor şi anume a celor care sunt implicaţi direct în tot ce întâmplă înainte de înmormântare şi în timpul înmormântărilor. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului şi vor fi de asemenea câteva reguli care trebuie respectate", a spus Voiculescu după întâlnirea cu reprezentanţii cultelor. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.