Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Doar 43 din totalul celor 3.680 de teste rapide antigen distribuite cabinetelor medicale şcolare din judeţul Botoşani au fost utilizate, a declarat, joi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei.

Aceasta a afirmat, în cadrul unei şedinţe organizate cu prilejul lansării campaniei naţionale de promovare "Vaccinare şi testare pentru învăţare!", că numărul foarte mic de teste utilizate este determinat de lipsa unei reţele de cabinete şcolare la nivelul întregului judeţ şi, implicit, lipsa cadrelor medicale care să administreze testele respective.

"Noi am distribuit aceste teste rapide la cabinetele şcolare, pentru că noi considerăm că aceste teste trebuie făcute de personal specializat", a precizat Adăscăliţei.

Potrivit oficialului DSP, în judeţul Botoşani există 19 cabinete şcolare, dintre care doar patru în mediul rural. Din totalul celor 19, opt sunt în municipiul Botoşani, iar celelalte şapte în celelalte şase localităţi urbane.

Prezent la şedinţă, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Kallós Zoltán a arătat că mai puţin de 2,5% din totalul testelor rapide antigen achiziţionate de autorităţile centrale au folosite.

"La nivel naţional, din numărul total al testelor care au fost distribuite, mai puţin de 2,5% s-au folosit şi acest lucru se datorează şi faptului că prea puţine şcoli au cabinete şcolare şi necesită personal de specialitate care să facă aceste teste. Aşa că tocmai de aceea Ministerul Educaţiei propune şi să sperăm că o să şi reuşim... Bineînţeles că Ministerul Sănătăţii ar trebui să achiziţioneze acele teste care nu necesită pentru administrare personal specializat", a adăugat Kallós Zoltán.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Kallós Zoltán, alături de prefectul Dan Nechifor, dar şi de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, directorii unităţilor de învăţământ, liderii principalelor sindicate şi reprezentanţi ai asociaţiilor de elevi şi de părinţi, a lansat la Botoşani Campania "Vaccinare şi testare pentru învăţare!".

Potrivit oficialilor Ministerului Educaţiei, principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educaţia te învaţă să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăţi, de ştiri false şi de manipulare. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.