Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor începe cât de curând negocierile pentru contractul cost-volum-rezultat privind tratamentul fără interferon al hepatitei C, a declarat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe.

"Negocierile nu au început, pentru că Legea bugetului nu a fost promulgată, dar suntem relaxaţi şi determinaţi din punct de vedere al începerii lor (...), suntem pregătiţi şi le vom începe cât de curând", a spus Adrian Gheorghe, la o conferinţă de presă online organizată, miercuri, de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Întrebat de preşedintele APAH-RO, Marinela Debu, dacă are în vedere o nouă prelungire a actualului contract cost-volum-rezultat, valabil până pe 31 martie, Adrian Gheorghe a răspuns că prima opţiune este cea de negociere. "În acest moment nu este prima variantă pe care o avem prelungirea actualului contract. Vrem să mergem pe prima variantă, un nou proces de negociere", a subliniat preşedintele CNAS.

Marinela Debu a menţionat că susţine varianta negocierii, însă a atras atenţia asupra necesităţii asigurării continuităţii în accesul la tratament al pacienţilor.

Adrian Gheorghe a răspuns că, dacă va fi nevoie să schimbe strategia, va lua în considerare prelungirea contractului. "În acest moment, angajamentul nostru este ferm că ne putem angaja pe prima opţiune, de reluare a negocierilor cu disrupţie minimă. Suntem încrezători în acest tip de rezultat", a afirmat preşedintele CNAS.

Marinela Debu a subliniat că, în ceea ce priveşte hepatita C, este esenţial ca România să ofere noile terapii pangenotipice, care se folosesc deja în toată Europa.

"Legat de discuţia nonpangenotipice - pangenotipice, aici sunt mai multe lucruri de aliniat, unele sunt de decizie de politică, altele sunt strict operaţionale, care ţin şi de bugetul pe care-l avem în acest an. Cele pur operaţionale sunt la nivelul relaţiei dintre Casă, comisii de specialitate şi Ministerul Sănătăţii. Noi am trimis în acest moment adrese către comisiile de specialitate şi minister privind oportunitatea, în condiţiile în care pangenotipicele pot intra (...). Nu avem încă toate punctele de vedere de care avem nevoie dinspre aceste structuri (...), decizia trebuie fundamentată şi pe nişte puncte de vedere scrise şi transmise formal", a precizat Adrian Gheorghe.

Prof. dr. Liana Gheorghe, medic primar gastroenterolog, şef secţia a III-a Gastroenterologie-Hepatologie la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, a declarat că valul pandemic de COVID-19 a dus la reculul principalelor programe strategice naţionale şi internaţionale, la realocarea resurselor şi a personalului şi a pus în impas arii de sănătate publică, cum ar fi bolile transmisibile, printre care şi hepatitele virale.

"În România avem 35% din contractul actual la 31 ianuarie îndeplinit, probabil că vom ajunge cu prelungirea aceasta până la 31 martie la 40%, nu mai mult, pentru că acest an de hiatus în programele de eliminare, în care nu s-au derulat programe naţionale, programe locale, iniţiative ale societăţilor ştiinţifice de screening, foarte puţini pacienţi şi întâmplător au fost depistaţi, puţini pacienţi pozitivi au iniţiat tratamentul din cauza inaccesibilităţii în serviciile medicale, în special de boli infecţioase şi temerii de a contracta COVID prin prezentarea la medicul specialist", a spus Liana Gheorghe. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.