Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că numărul total al persoanelor vaccinate anti COVID la data de 8 februarie, cu vaccinurile Pfizer şi, respectiv, Moderna, este de 661.062, dintre care 430.776 de persoane cu prima doză şi 230.286 de persoane şi cu doza a doua.
 


"În ceea ce priveşte bilanţul vaccinărilor la data de 8 februarie. Numărul total de doze Pfizer şi Moderna administrate până la data de 8 februarie este de 891.348 de doze, dintre care număr total de persoane vaccinate la data de 8 februarie, cu Pfizer şi, respectiv, Moderna, este de 661.062 de persoane. 430.776 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 230.286 de persoane vaccinate şi cu doza a doua. Practic sunt persoane care sunt cu schema de vaccinare complet efectuată. Numărul total de doze Pfizer administrate începând cu data de 27 decembrie este circa 855.894, la un număr de 625.608 persoane, iar numărul total de doze Moderna administrat începând cu data de 4 februarie este de circa 35.454, evident la acelaşi număr de persoane", a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, la Palatul Victoria.

El a menţionat că numărul de doze administrate în ultimele 24 de ore este de 35.026, din care 4.885 persoane vaccinate cu prima doză şi 30.141 de persoane vaccinate cu doza a doua.

Şeful CNCAV a adăugat că până la data de 8 februarie au fost vaccinate 409.564 de persoane din etapa a II-a a strategiei de vaccinare.

"Ceea ce reprezintă, ca persoane încadrate în diverse categorii de risc, 80,9% persoane vulnerabile, adică persoane cunoscute cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani, persoane din centre medico-sociale şi rezidenţiale şi persoane nedeplasabile la domiciliu. Pot să vă trec în revistă şi numărul absolut al acestor persoane: persoanele cunoscute cu boli cronice - 86.625, ceea ce reprezintă un procent de 21,15%; persoane peste 65 de ani - 217.167, ceea ce reprezintă un procent de peste 53%; persoane din centre sociale şi rezidenţiale - 26.793, ceea ce reprezintă un procent de 6,54% din numărul de persoane vaccinate, iar ca nivel de acoperire vaccinală sunt peste 60% din persoanele eligibile din centrele rezidenţiale şi sociale şi au fost 961 de persoane nedeplasabile de la domiciliu deja vaccinate cu echipele mobile", a explicat Gheorghiţă.

El a precizat că, în ceea ce priveşte numărul persoanelor care deservesc activităţi esenţiale, sunt 78.018 persoane vaccinate, începând cu data de 18 februarie, ceea ce reprezintă 19,04% din numărul total al persoanelor vaccinate începând cu data de 15 ianuarie.

"În centrele destinate Ministerului Apărării Naţionale au fost vaccinate până la acest moment 19.815 persoane, dintre care, practic, 5.096 reprezintă personal medical; şi, în total, acest număr reprezintă aproximativ 3% din numărul persoanelor vaccinate la nivel naţional. În ceea ce priveşte personalul din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, sunt 13.648 de persoane vaccinate, ceea ce reprezintă 2% din numărul total al persoanelor vaccinate la nivel naţional", a completat Gheorghiţă. AGERPRES/ (A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)  

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Până la 9 februarie au fost recepţionate 1.236.449 de doze de vaccin anti-COVID, 981.610 au fost distribuite

 

VIDEO Gheorghiţă: Peste 25 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani, programate pentru vaccinare anti-COVID 

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Au fost raportate 2.489 de reacţii adverse la vaccinul anti-COVID-19 

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Persoanele cu dizabilităţi vor avea posibilitatea să se programeze individual pe platforma de vaccinare 

 

* VIDEO Gheorghiţă: Peste 110.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ sunt programaţi pentru vaccinare în perioada următoare 

 

VIDEO Baciu (Ministerul Sănătăţii): Următoarea tranşă de vaccin Pfizer - pe 15 februarie; AstraZeneca - pe 12 februarie

 

VIDEO Coronavirus/ Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea persoanelor fără adăpost - cu echipe mobile, sprijinite de autorităţile locale

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Vaccinul AstraZeneca protejează într-o proporţie foarte mare faţă de formele severe de boală 

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Etapa a III-a de vaccinare anti-COVID va începe în aprilie, dacă se livrează conform planificării

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Lista de aşteptare, implementată în platforma de programare pentru vaccinarea anti-COVID

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.