COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică COD GALBEN: 27-06-2025 ora 22 Intre 22:25 si 23:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului,grindină. in Județul Dolj;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că a desemnat un secretar de stat care împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va ţine legătura cu spitalele şi cu familiile pacienţilor transferaţi vineri dimineaţa, în urma incendiului de la Institutul "Matei Balş".

"O durere imensă asupra noastră astăzi, o nouă tragedie ce s-a întâmplat într-un spital din România. Sunt şi suntem alături de pacienţii şi familiile celor internaţi la 'Matei Balş'. Transmitem condoleanţele noastre familiilor îndoliate şi vom pune în discuţie modul în care Guvernul poate veni în ajutorul acestora. Prioritatea mea ca ministru al Sănătăţii şi a echipei mele a fost de a cunoaşte starea pacienţilor care au fost afectaţi de acest incendiu şi de a ne asigura că toţi cei transferaţi de la Institutul 'Matei Balş' şi cei care au rămas în unitatea sanitară beneficiază de asistenţa medicală necesară şi tratament corespunzător. Toată echipa mea este în legătură directă cu cadrele medicale din unităţile sanitare unde au fost transferaţi pacienţii. Am desemnat deja un secretar de stat care împreună cu DSU va ţine legătura cu spitalele şi cu familiile pacienţilor", a scris Voiculescu, pe Facebook.

El spune că Institutul "Matei Balş" este locul în care "mii de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 şi-au regăsit sănătatea în ultimele luni, cu eforturi semnificative din partea echipei de aici".

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


 

"Institutul 'Matei Balş' este de asemenea unul dintre spitalele care au beneficiat de o finanţare robustă în ultimii ani. Până să vorbim despre sistemul de sănătate în ansamblu, trebuie să aflăm ce s-a întâmplat aici în această noapte. Există responsabilităţi şi responsabili. O anchetă a fost deja demarată, atât de Poliţie, cât şi de Corpul de control al premierului şi cel al Ministrului Sănătăţii. Nu suntem la primul incendiu într-un spital din România. Realitatea este că majoritatea covârşitoare a spitalelor noastre sunt pur şi simplu rezultatul subfinanţării cronice şi a achiziţiilor netransparente care au dus la un lung şir de improvizaţii făcute de personal tehnic puţin şi prost plătit. Avem nevoie de crearea condiţiilor pentru a aduce şi a păstra în sistem profesionişti - în spitale, la nivelul direcţiilor de sănătate publică şi la nivel central în Ministerul Sănătăţii, astfel încât investiţiile să fie făcute la timp şi cu cap, în interesul pacienţilor. Vom face asta. Voi face tot ce ţine de mine ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple", susţine ministrul Sănătăţii. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.