Preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că s-ar putea lua în calcul relocarea unor centre de vaccinare "într-o altă zonă geografică, într-o altă localitate din acelaşi judeţ" dacă se va constata că nu există "o activitate crescută".
Potrivit medicului, distribuţia centrelor de vaccinare la nivelul fiecărui judeţ a fost făcută în raport cu densitatea populaţiei şi "în mod deosebit" cu numărul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, întrucât acolo este "cea mai mare prevalenţă a bolilor cronice".
"Iar din acest punct de vedere, raportat la această densitate populaţională, există o diferenţă de la un judeţ la altul în ceea ce priveşte numărul centrelor de vaccinare, dar şi a punctelor, a cabinetelor de vaccinare. La acest moment vă pot spune că locurile sunt aproape ocupate, în grad maximal, însă dacă vom constata că în anumite centre de vaccinare nu avem o activitate crescută, eventual, putem lua în calcul relocarea acelui centru de vaccinare într-o altă zonă geografică, într-o altă localitate din acelaşi judeţ, pentru că e posibil să fie alţi factori care scad accesibilitatea persoanelor, precum distanţa foarte mare între domiciliu şi centrul de vaccinare", a mai spus Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Guvern. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
* VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Nu există tensiuni între mine şi ministrul Sănătăţii
* VIDEO Dr. Valeriu Gheorghiţă: 299 de centre de vaccinare, operaţionale pentru etapa a II-a
* Primele două centre cu zece puncte de vaccinare, amenajate în cadrul Romexpo, se deschid de miercuri
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.