Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul Dominic Fritz a anunţat, joi seara, că vaccinarea anti-COVID din cea de-a doua etapă a campaniei de imunizare va începe luni, până atunci, Primăria Municipiului Timişoara, Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Timiş conlucrând pentru deschiderea tuturor centrelor de vaccinare.
 


"Primăria Timişoara a pus la dispoziţie, şi cu ajutorul unor companii private, 17 spaţii destinate vaccinării, care reprezintă 11 centre de vaccinare, întrucât mai multe spaţii se află în aceeaşi locaţie. Deocamdată, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei ne-a solicitat alocarea a două centre pentru vaccinare. Continuăm amenajarea celorlalte şi le punem la dispoziţie etapizat, pe măsură ce ni se cer. Acele prime două centre vor funcţiona la Iulius Town şi la Spitalul CFR. La Iulius Town, vaccinarea va fi realizată de echipe mixte de cadre medicale de la Spitalele Municipal şi Louis Ţurcanu, din subordinea Primăriei, cărora le mulţumesc. Vaccinarea va începe luni. Înscrierea se face pe platforma naţională https://vaccinare-covid.gov.ro/ începând de vineri, 15 ianuarie, ora 15,00", susţine Dominic Fritz.
 


În judeţ, centre de vaccinare în cea de-a doua etapă a campaniei vor fi amenajate în Lugoj (două spaţii) şi câte un centru în localităţile Buziaş, Ciacova, Deta, Dumbrăviţa, Făget, Gătaia, Ghiroda, Giroc, Jimbolia, Recaş, Moşniţa Nouă, Săcălaz şi Sânnicolau Mare. Centrele de vaccinare trebuie să aibă zone de triaj, recepţie şi aşteptare, cabinete de vaccinare şi zona în care vor fi supravegheaţi cei care au fost imunizaţi.

Primarii acestor localităţi spun că încearcă să se descurce în funcţie de posibilităţi.

 


Edilul din Jimbolia, Darius Postelnicu, afirmă că centrul a fost amenajat într-un internat care nu este folosit în această perioadă. "Se fac ultimele retuşuri, se verifică mobilierul, se instalează calculatorul şi în rest aşteptăm noi ordine. N-au fost costuri foarte mari, deoarece l-am făcut într-un internat şcolar care nu este dezafectat. A trebuit să ducem câteva birouri, calculatorul şi paravane despărţitoare pentru punctele de vaccinare", spune Darius Postelnicu.

Primarul din Făget, Marcel Avram, susţine că centrul există în cadrul spitalului şi că "a fost folosit în etapa I a campaniei de vaccinare, pentru personalul medical". AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Platforma de programare pentru etapa a doua de vaccinare - operaţională din 15 ianuarie

 

VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Putem ajunge la 40-45.000 de doze de vaccin administrate în fiecare zi 

 

Campania de vaccinare anti-COVID/13.344 de persoane - imunizate în ultimele 24 de ore

 

VIDEO Vaccinare anti-COVID: În etapa a doua sunt incluse persoanele de peste 65 de ani şi cele cu boli cronice

 

LIVE UPDATE VIDEO Vaccinarea anti-COVID-19 se extinde în ţară în 90% din cele 370 de centre destinate personalului medical

 

INSP: Definiţiile de caz pentru COVID-19 - actualizate

 

VIDEO Mesaj pro-vaccinare al preşedintelui Colegiului Medicilor: Populaţia să se informeze corect şi să se vaccineze

 

Campania de vaccinare anti-COVID/ Livrările săptămânale către România - atât prin transport aerian, cât şi terestru

 

LIVE UPDATE VIDEO Campania de vaccinare anti-COVID în România a început 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.