Următoarea tranşă de vaccinuri, constând în 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, va sosi marţi, 29 decembrie, în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca, potrivit informaţiilor furnizate de firma producătoare, a anunţat luni seara Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19
În jurul orei 7.50, pe Aeroportul "Henri Coandă" din Otopeni vor ajunge dozele de vaccin care, ulterior, vor fi transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino şi la centrele regionale din Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi.
În jurul orei 11.00, alte două aeronave vor ateriza pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, iar dozele de vaccin vor fi transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timişoara şi Cluj.
Vaccinurile vor fi transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Cantităţile de vaccin vor fi distribuite astfel: în Bucureşti vor ajunge 40.950 de doze, la Iaşi vor fi distribuite 25.350 de doze, la Cluj-Napoca vor fi alocate 29.250 de doze, la Constanţa vor fi distribuite 8.775 doze, câte 12.675 de doze vor ajunge la Craiova şi la Braşov, iar la Timişoara vor fi distribuite 10.725 de doze. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* CNCAV: Peste 1.100 de persoane s-au vaccinat luni; o singură reacţie adversă minoră
* Neamţ: Sunt aşteptate primele doze de vaccin împotriva COVID-19; vor fi preluate de la Iaşi
* Noi doze de vaccin anti-COVID vor sosi în România marţi şi miercuri
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |