Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vaccinurile anti-COVID-19 destinate personalului medical vor sosi în judeţul Covasna cel mai probabil la mijlocul acestei săptămâni, iar în cursul zilei de luni se va definitiva lista cadrelor medicale care doresc să se vaccineze cu prioritate, a declarat conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

"Astăzi (luni n.r.) vom finaliza catagrafierea cadrelor medicale din judeţ care vor să se vaccineze (...) Deja au început să intre datele de la unităţile medicale şi urmează să le centralizăm. Dozele de vaccin încă nu au ajuns în judeţul nostru, dar cel mai probabil vor ajunge pe 30 decembrie", a declarat, pentru AGERPRES, directorul DSP Covasna, Agoston Laszlo.

Acesta a mai spus că în fiecare spital din judeţ a fost amenajat câte un centru de vaccinare, iar pentru transportul dozelor de vaccin va fi folosită o maşină frigorifică adusă din alt judeţ.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, a declarat că lista angajaţilor care vor să se vaccineze este încă deschisă, cei interesaţi putându-se înscrie până luni, la ora 14,00.

Potrivit estimărilor sale, numărul celor înscrişi va fi mai mare decât la finele lunii noiembrie, când s-a făcut o primă evaluare.

"Încă nu ştim concret câţi vor fi, dar estimez că vor fi mai mulţi decât la prima evaluare (...) Cred că ne va lua aproape o săptămână vaccinarea, deci în mod clar nu vom termina până la sfârşitul acestui an", a precizat, pentru AGERPRES, Andras Nagy Robert.

La finele lunii noiembrie, el a menţionat că aproximativ un sfert dintre angajaţii spitalului îşi exprimaseră intenţia de a se vaccina anti-COVID-19, respectiv 258 din cei aproximativ 1.000 de angajaţi ai instituţiei. AGERPRES/(A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Campania de vaccinare anti-COVID în România a început

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.