Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci medici de la Spitalul de Boli Infecţioase ''Victor Babeş'' din Craiova au fost vaccinaţi, duminică, trei dintre ei fiind şefi de secţie.

Dr. Dragoş Nicolosu, responsabilul activităţii de vaccinare din cadrul spitalului, a declarat pentru AGERPRES că, până la sfârşitul anului, la Craiova vor fi vaccinate 90 de persoane, toate fiind angajate în cadrul spitalului, atât personal medical, cât şi personal tehnic şi administrativ.

"Campania de vaccinare începe cu cinci medici, din care trei sunt şefi de secţie. Avem programate 90 de persoane să se vaccineze în cele cinci zile rămase până la sfârşitul anului, dintr-un total de 384 care se vor vaccina. Vaccinarea va continua la începutul anului viitor. Procedurile durează puţin, pentru că este un consimţământ care trebuie semnat, este un triaj care se face înainte de vaccinare, urmează vaccinarea propriu-zisă, se introduc datele în Registrul naţional de vaccinare electronic, apoi beneficiarul vaccinului aşteaptă un sfert de oră într-o cameră alăturată pentru a se observa dacă apar efecte adverse. Deci toată procedura durează un pic şi de aceea avem programate până la sfârşitul anului 90 de persoane, adică circa 20 de persoane pe zi. S-au făcut programările, iar pentru fiecare zi se ştie cine va fi vaccinat", a declarat dr. Dragoş Nicolosu.

Potrivit sursei citate, toate cele 384 de persoane care se vor vaccina sunt cadre medicale şi personal tehnic. "În 9 luni de pandemie au fost şi intervenţii care au necesitat şi intrarea personalului tehnic şi administrativ în secţiile de COVID. Ca atare, persoanele care se vaccinează sunt atât cadre medicale, cât şi din rândul personalului tehnic şi administrativ", a mai spus Dragoş Nicolosu.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova, Adina Turcu, a declarat că cele 384 de persoane care se vor vaccina sunt din rândul celor 520 de angajaţi ai spitalului care şi-au exprimat dorinţa în acest sens.

Dozele de vaccin care se vor folosi până la finalul anului sunt păstrate la frigider, pentru că, potrivit specialiştilor, vaccinul se poate păstra la temperaturi între 2 şi 8 grade timp de 5 zile. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Campania de vaccinare anti-COVID în România a început 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.